Monthly Archives: decembrie 2013

Meditație

Meditație

Domnind ideile

Profund neînțelese

Sunt presărate gânduri

Scântei multicolore

Sclipiri repetitive

Șșșșt…liniște

Concluzii la sfârșit de an

De câțiva ani, înainte să înceapă un nou an, îmi fac o listă de lucruri pe care vreau să le realizez în anul care vine. Sunt lucruri de tot felul: unele mici, altele mari, unele amuzante, unele care par imposibile… Apoi, înainte ca anul să se termine, îmi scot lista și bifez căsuțele.

E foarte amuzant să recitesc dorințele mele, vechi de un an. De unele nici nu-mi mai amintesc. Unele îmi par așa de străine de parcă nici n-ar fi fost scrise de mine. Niciodată n-am bifat toate căsuțele; de fapt, nu cred să fi bifat mai mult de jumătate din ele vreodată. Dar, e mereu interesant să privesc felul în care prioritățile mele se schimbă de la un an la altul.

Un an e o perioadă așa de lungă. Experiențele, persoanele pe care le cunoști, prezentul pot să schimbe totul. Uitându-mă în urmă pot doar să zâmbesc și să fiu recunoscătoare pentru toate lucrurile care s-au întâmplat, pentru toate lecțiile învățate și să zic din nou că „A year ago, I would’ve never pictured my life the way it is now”. Totul este mult mai frumos decât îmi imaginam acum un an.

Sunt recunoscătoare pentru tot ce a însemnat 2013. Viața este frumoasă 🙂

2013, un an al iubirii

Am început anul 2013 în compania unei persoane dragi, o persoană de la care am învățat multe…despre mine. I-am dăruit timpul, meu atenția mea, grija mea și o iubire prietenească. N-o să uit niciodată acel moment când, pe 1 ianuarie, pe peronul gării, înainte să urci în tren, mi-ai zis „Te iubesc”. A însemnat mult pentru mine.

Cred că faptul că eram iubită mi-a deschis inima către iubire pentru că după o lună iubeam. Iubeam un bărbat care nu simțea același lucru. A fost pentru prima dată când mă bucuram pentru că reușeam să simt tot ceea ce simțeam fără să îmi pese de altceva. A fost o perioadă foarte frumoasă din acest an care a durat câteva luni. Sunt foarte recunoscătoare că ai trezit în mine acea iubire care nu așteapta nimic în schimb dar care îmi făcea inima să crească.

IMG_0671Mi-a plăcut mult citatul următor din Shyam Selvadurai:

„Știi, draga mea, e foarte ușor să înțelegi dacă iubești sau nu pe cineva. Nu trebuie să fii deloc expert în matematici speciale. Îți dai seama de asta aproape imediat, ba chiar aș zice că atât de curând, încât inițial de îndoiești că sentimentul care te încearcă este într-adevăr iubire.”

A urmat o perioadă în care am întâlnit un alt bărbat. Cred că tocmai acestă îndoială despre care vorbește autorul a contribuit la toate reîntâlnirile noastre de-al lungul anului și la sentimentul foarte intens că lucrurile au rămas neterminate. Dar odată ce am acceptat că ceea ce simțeam este iubire a dispărut și sentimentul că we are not done. Din nou, iubirea mea nu este împărtășită, dar mi se răspunde prin suport, grijă și afecțiune. Sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce am trăit de când te cunosc, pentru toate încercările pe care le-am depășit împreună. Te iubesc.

În 2013 s-a născut primul meu finuț. L-am iubit încă de când am aflat că mama lui era însărcinată și sunt foarte recunoscătoare că mi-a arătat un preview al iubirii materne. Momentul din timpul slujbei, după ce a fost botezat și îl țineam înfofolit în prosop alb, în brațe, și el se uita fix în ochii mei cu ochișorii lui mari și negri, a fost un moment așa de intens. Mulțumesc, pitic, pentru tot ce ai trezit în mine.

Iubesc foarte mult. Îmi iubesc familia, prietenii, colegii, iubesc totul și cred că de asta mi se zice tot mai des că strălucesc. Cum zice și Pink: „Only love can build us a bridge of light”.

Minte și…restul

Simt tot mai mult…

A trecut mai bine de jumătate de an de când am început să percep foarte clar separarea între minte și rest. Totul a început în timp ce alergam…o activitate care nu mi-a plăcut niciodată, pentru care nu eram „destul de rezistentă” ș.a.m.d. (despre alergat urmează altă postare) A fost prima dată când reușeam să îmi stăpânesc mintea care îmi repeta într-una motivele pentru care m-aș opri din alergat înainte să ating obiectivul propus. Minții mele îi place foarte mult să repete. E activitatea ei preferată.

Mi s-a zis că mintea e bună pentru programare, contabilitate și cumpărături…

Sunt într-o perioadă în care analizez mult. Încerc să îmi dau seama ce trece prin filtrul minții și ce trece prin restul filtrelor.

Se creează multe contradicții între ce gândesc și ce simt, între ce recepționez la nivel mental și ce recepționez la nivel emoțional.

Îmi poți spune ceva, pot să înțeleg, să accept, să cred că ceea ce spui e adevărat și în același timp să simt cu totul că lucrurile sunt altfel. Aleg mereu să fac lucrurile așa cum simt, deși uneori mintea mea îmi spune că nu e bine. Până acum n-am avut decât de câștigat: oameni frumoși care au trecut prin viața mea sau care încă mai sunt prezenți, experiențe care m-au schimbat definitiv…

Atunci când îmi ascult inima știu că am luat decizia bună; simt cum tot corpul e inundat de o energie care îmi dă o stare de bine greu de descris în cuvinte.

Inspirație

N-am fost niciodată talentată la scris. La orele de română mă descurcam într-un mod destul de pragmatic. Am fost pusă în situația ca într-o taberă de limba franceză să compun poezii și toate erau ceva de genu: Un elephant de dix-huit mètres/Avec un trompe de…./Ca n’existe pas… profund, nu? Apoi, prin 2008-2009 am avut ceva tentativă de blog. Încă mă distrez foarte bine când citesc ce am scris.

Dar, eu cred că talentul se cultivă. Cu cât faci mai insistent un lucru, cu atât îl faci mai bine și dechizi porți pentru inspirație.

În 19 decembrie, în timp ce mă îndreptam spre birou, eram în zona Cipariu din Cluj-Napoca când mi-au venit din senin cuvintele astea: din străfunduri răsar aripi ascuțite. Mi s-a părut interesant și le-am pus pe hârtie. În zile următoare au venit altele…și a ieșit „chestia” de mai jos. I-am zis „Inspirație”

Inspirație

din străfunduri răsar aripi ascuțite
zăpada albă sufocă copacii
profund, timid, mă apropii
gânduri se împletesc
pe brazii încărcați de secrete

Schimbări în alimentație

În timp ce conduceam azi și mă gândeam la cum am devenit vegetariană, am avut o „revelație”.

Cred că cele mai multe schimbări/renunțări din ultimii 2-3 ani au început prin replici de genul: „ce ciudat e și ăsta” sau „de ce ți-ai complica viața” sau „eu n-aș putea” sau „cum poți să crezi (în) așa ceva”. Uitându-mă în urmă și punându-mi întrebarea „cum și de ce am ajuns să fac asta” înțeleg că prima dată a fost îndoiala, urmată de bombardament de informații pe acea temă, de alegere și în final certitudinea că este cel mai bun lucru pentru mine.

Deși mereu spuneam că am renunțat la carne pentru că am văzut o emisiune, România, te iubesc, din 24 iunie 2012, despre cum sunt crescute animalele în fermele din România, care m-a pus pe gânduri, azi mi-am dat seama că totul a început mult mai devreme, prin 2011, când lucram la UMT CG Group în New York și făceam naveta săptămânal în Pennsylvania unde aveam un coleg vegan. Ieșeam în fiecare săptămână cel puțin o dată la cină și mereu trebuia să căutăm un restaurant unde să fie mâncare pe care să o poată mânca. N-am înțeles de ce ar fi cineva vegan, de ce ar complica totul, cum poate cineva să nu mănânce carne și mai ales lactate. Aproximativ un an mai târziu, după ce am văzut emisiunea despre care vorbeam mai sus, am înțeles că nu e normal ce se întâmplă și m-am hotărât să mănânc mai puțină carne. Eram destul de certată cu fructele și legumele așa că a urmat o perioadă în care dacă exista variantă agreate de mâncare fără carne, o alegeam.

Dar, la începutul lui august 2012, într-o vacanță cu părinții la băile Tășnad, am hotărât să nu mănânc deloc carne. După o săptămână fără carne într-un loc care nu era cel mai vegetarian-friendly loc am înțeles că trebuie să continui cu asta. Următoarea hotărâre și cea mai importantă, zic eu, a fost să zic da fructelor și legumelor de tot felul. Așa am început să mănânc spanac și alte frunze sub orice formă.

În septembrie 2012 când am început să fac Yoga, mulți au presupus că am renunțat la carne pentru că cei de acolo mi-au zis că e bine pentru mine. De fapt simțeam asta de mult timp. Tot ce a urmat, felul în care am început să mă simt, energia multă pe care am început să o am, faptul că corpul meu a devenit mai zvelt și mai sănătos sunt o confirmare că am ales bine.

Au urmat și alte schimbări: renunțarea în proporție de 99.99% la cuptorul cu microunde și 100%  la alcool. Urmează zahărul, ouăle și lactatele, dar încet și cu treabă bună. Mintea e destul de greu de convins să renunțe dintr-o dată așa că lucrăm la asta.

Am fost întrebată de curând dacă am observat că sunt mai fericită de când nu mănânc carne. Nu știu dacă lipsă cărnii are vreun efect asupra fericirii, dar știu că sunt fericită că am luat decizia asta.

Ca și concluzie, aleg mereu lucrurile care simt că sunt cele mai bune pentru mine și consider că sunt datoare față de corpul meu să fac tot pot pentru a fi sănătos și pentru a se dezvolta frumos.

Îmi iubesc corpul și îi sunt recunoscătoare pentru susținere în tot ceea ce aleg să fac.

Adela Haru

Pentru că acum, mai mult ca niciodată, sunt foarte recunoscătoare că am întâlnit-o pe Adela și că face parte din viața mea, postarea asta vreau să i-o dedic.

I. Introducere

Găsiți mai multe despre Adela, despre lucrurile cu care se ocupă, aici: http://lifeinbalance.ro/about/

II. Cum am cunoscut-o pe Adela

Primul contact cu Adela a fost într-un email, primit pe 7 septembrie 2012, prin care îmi confirma participarea la workshop-ul Încredere în feminitate și maniere de lady pe care îl susținea împreună cu Anca Șerban (http://www.manierart.ro/) și care urma să aibă loc pe 22 septembrie. A fost primul eveniment din categoria evenimentelor de dezvoltare personală la care am ales să particip.

Pe 10 septembrie 2012, într-o luni, eram pe strada Paris Nr. 15 și căutam intrarea la studioul de Yoga Shanti (http://hathayoga.ro/) unde un nou sezon de cursuri tocmai începea. La un moment dat se apropie o fată de mine și mă întreabă dacă eu sunt Alexandra. Mi-a zis că e Adela de workshop și că m-a recunoscut din poza din contul de e-mail. Am fost luată prin suprindere și n-am realizat din prima despre ce workshop era vorba, dar am lămurit destul de bine. Mi s-a părut o „coincidență” drăguță.

III. Evenimente de Feminitate

A venit și ziua cu workshop-ul la care am avut cele mai intense trăiri și cu ajutorul Adelei am început să mă deschid, să privesc adânc în mine, să mă conectez cu mine și cu celelalte femei prezente și să simt pentru prima dată energia feminină.

Dar, lucrurile nu s-au oprit aici. A fost creat un grup pe Facebook pentru a ține mai ușor legătura și pentru a împărtăși mai ușor trăiri, informații și pentru a ne susține în acest drum. Au urmat seri tematice de Feminitate, alte workshop-uri cu alte femei…

Sunt evenimente sau, mai corect spus, întâlniri cu femei în care Adela pune mult suflet și la sfârșitul cărora conexiunile care se creează între noi, fețele noastre care sunt mult mai luminoase și acoperite de  zâmbet sunt mărturii clare ale faptului că, atunci când îți conștientizezi darul și îl folosești, aduci în jur multă armonie.

IV. Coaching

Am început să merg și la ședințe de coaching cu Adela pentru că am simțit că poate să îmi ofere îndrumare și am găsit la ea multă înțelegere și înțelepciune. Viața mea începea să se schimbe tot mai mult. Lucruri și experiențe noi veneau din toate direcțiile și se tot înmulțeau și la un moment dat n-am mai reușit să fac față și am început să am îndoieli legat de tot ce construisem, de tot ce începeam să simt, să cred și am hotărât să îmi iau o pauză. N-a durat foarte mult pentru că atunci când începi o călătorie, nu poți sta foarte mult într-un singur loc. Adela m-a primit cu brațele deschise și a fost în continuare alături de mine.

Cine este Adela Haru?

Adela este o persoană puternică, înțeleaptă, plină de iubire, o sursă continuă de inspirație. Am multă încredere în ea. Sper ca tot mai multe femei să vadă toate astea și să primească toate darurile pe care le are de oferit.

 

Keep spreading the love!

Azi am avut ultima seară de feminitate din acest an. Despre Feminitate, grupul de Feminitate, seri de Feminitate o să scriu în alte postări, dar ce vreau să spun e că de multe ori, la evenimentele de Feminitate, ne oferim bilețele cu mesaje. Azi am primit pe bilețele: „Keep spreading the love!” și „suflet mare” așa că postul de azi este despre dăruire.

Suntem în perioada în care cei mai mulți dintre noi suntem ocupați cu dăruitul sau mai bine zis cu alergatul după cadouri. Anul ăsta am fost mai prezentă și mai atentă la felul în care tot ce ține de cadouri m-a făcut să mă simt și asta am observat:

– cel mai mult îmi place să fac cadouri celor cu posibilități materiale limitate, pentru că știu că pentru ei, un cadou e un lucru cu adevărat deosebit care aduce pe fețele lor zâmbete sincere și speranță.

– simt o deosebită bucurie să confecționez mici cadouri-surprize persoanelor care au avut un rol important în viața mea în decursul anului. Și simt o bucurie și mai mare atunci când văd felul în care reacționează la primirea darurilor în care am pus un pic de creativitate și multă iubire. 

– dar, cel mai mult mi-ar plăcea să ofer celor din jurul meu doar îmbrățișări, iubire, gânduri bune și poate ceva simbolic și să fiu împăcată că este de ajuns pentru ei și că nu au așteptări sau nu mă judecă. Încă n-am ajuns acolo…poate anul viitor.

Keep spreading the love!

Suntem așa de preocupați să oferim lucruri materiale și uităm că sufletele noastre se hrănesc cu iubire. Îndemnul meu este ca în tot ceea ce facem, ceea ce oferim, în relațiile de orice fel, să punem multă, multă iubire, compasiune, înțelegere și recunoștință. Astea sunt ingredientele pentru o viață armonioasă și ceea ce ajută sufletul să crească.

Începutul călătoriei

În primăvara anului 2012 am început să accept că relația în care eram de șase ani nu mai era ceea ce îmi doream. Nu mai știam să funcționăm împreună, nu mai reușeam să ne conectăm. La scurt timp a venit și hotărârea de a pleca fiecare pe drumul lui.  Ne-am despărțit ca prieteni și am reușit să păstrăm legătura de prietenie. În continuare ne bucurăm de lucrurile frumoase care ni se întâmplă și la nevoie suntem prezenți. Deși multora li se pare ciudat, nouă ni se pare firesc ca după o perioadă așa de lungă de timp în care am fost cei mai buni prieteni, în care am împărțit și bune și rele, să continuăm să avem o legătură.

În iunie 2012 am făcut pasul. A urmat o perioadă interesantă/ciudată. A trebuit să scap de atașamente. A trebuit să învăț să funcționez singură. Nu-mi plăcea să fiu singură. De multe ori totul părea fără sens. Am avut destule momente când speram ca lucrurile să revină la „normal”, urmate de momente în care știam că luasem decizia cea mai bună pentru mine. 

Am trecut destul de singură prin despărțire. Prietenele mele erau ocupate cu ale lor și nu au dat prea multă importanță. Probabil că și atitudinea mea că „totul e bine” a contribuit la asta. Dar cu siguranță mi-ar fi plăcut să fie mai aproape de mine.

I. Yoga

La începutul lui iulie 2012 am hotărât că trebuie să fac ceva așa că am început să caut un studio de Yoga. (Despre Yoga o să scriu un alt post.) Am găsit un loc și am mers și acolo am cunoscut-o pe Iulia, care era la prima ei oră de Yoga. Am vorbit și la sfârșit am făcut schimb de numere de telefon să ne anunțăm în cazul în care găsim alt studio de Yoga, pentru că pentru mine tipul de Yoga care se practica acolo nu er foarte potrivit. Aveam un sentiment legat de Iulia. Știam că urmează ceva frumos.

În perioada următoare am reluat legătura cu una din colegele de facultate și am descoperit că avem multe lucruri care ne apropie. L-am cunoscut pe Răzvan, care mi-a arătat că pot să am lucrurile pe care mi le doresc, care mi-a redat încrederea în mine. Împreună cu el am făcut cunoștință cu Tangoul. Am găsit pe http://www.evenimenteincluj.ro/  Workshop Incredere in feminitate si maniere de lady și m-am înscris fără să știu despre ce e vorba.

II. 10 Septembrie 2012

Am primit un telefon de la Iulia care găsise un studio de Yoga unde orele începeau din 10 septembrie. Îmi place să zic că 10 septembrie 2012 e ziua în care am pornit la drum, ziua în care am ales să îmi schimb viața. Mi-am început ziua foarte veselă. Urma ca seară să merg la prima oră de Yoga și la prima oră de Tango. Dimineața am primit un e-mail, de la primul meu profesor de Yoga, care conținea un filmuleț motivațional.

Cred că a fost primul moment în care m-am simțit conectată cu Universul și am simțit că îmi trimite semne că sunt pe drumul cel bun. Era clar că urmează o zi importantă. Eram în fața curții unde urma să se țină cursurile de Yoga și căutam intrarea când se apropie cineva de mine și mă întreabă dacă eu sunt Alexandra. Era Adela, cea care ținea workshop-ul de feminitate la care mă înscrisesem. A venit și Iulia la ora de Yoga și așa am descoperit că ea și Adela erau prietene și că urma să participe și ea la workshop. Tot ce s-a întâmplat până în momentul ăsta a fost pregătirea pentru călătorie, împachetatul bagajelor.

III. Workshop-ul de feminitate

Am mers la workshop fără vreo așteptare. Ceea ce am trăit acolo în câteva ore cu alte femei a fost extraordinar. Așa de multă emoție și pentru prima oară am privit în mine și m-am văzut cu adevărat. Și în acel moment a început călătoria mea…