Monthly Archives: februarie 2014

Emoție

Emoție

Neliniște ne-nvăluie,
Nu-i bine, nu-i nici rău.
E doar cum tre’ să fie,
Acum, mâine, mereu.

E liniște-n odaie
Și inima o-asculți,
Apoi un cântec lin
Și niște pași desculți.

Te-apropii de oglindă
Și te privești mirat:
– Ce gânduri, ce emoții,
Ființa îmi străbat.

Început

Început

Uita mereu cine era,
Nu regăsea trecutul,
Urca încet și îl pierdea

Zăcea alături scutul.
Era adesea împăcat,
Râdea încet sub soare,
Oricât de mult se apropia,

Nu reușea să zboare.
Odată, însă, spre final
Uitându-se în zare:
Ăsta e începutul!(a exclamat el tare.)

Promisiune

Ieri am ajuns din întâmplare la un târg de antichități și obiecte hand-made și la una din mese am găsit niște agende tare drăguțe. M-am uitat la ce mai avea doamna pe masă și chiar când voiam să plec, am găsit cărticica din poză.

promisiune

…ÎMI PROMIT…

…Să fiu atât de puternică încât nimic să nu îmi mai poată tulbura pacea interioară.

…Să nu mai vorbesc decât despre sănătate, fericire și prosperitate cu toți cei care îmi ies în cale.

…Să îmi ajut toți prietenii să creadă că merită tot ce este mai bun de la viață.

..Să văd aspectul pozitiv al tuturor lucrurilor și să îmi transform acest optimism în realitatea mea personală.

…Să mă gândesc numai la ceea ce este bun, să acționez numai pentru ceea ce este bun și să mă aștept să primesc de la viață tot ce este mai bun.

…Să mă bucur la fel de mult de succesele altora cum mă bucur de propriile mele succese.

…Să uit de toate greșelile pe care le-am comis în trecut și să nu mă mai gândesc decât la marile realizări ale viitorului.

…Să îmi exprim tot timpul bucuria și să zâmbesc tuturor creaturilor care îmi ies în cale.

…Să mă focalizez atât de intens asupra îmbunătățirii propriei mele ființe încât să nu mai am timp să îi critic pe ceilalți.

…Să fiu prea destinsă pentru a-mi face griji.

…Să fiu prea nobilă pentru a mă mai enerva, prea puternică pentru a mă mai teme.

…Să fiu prea fericită pentru a permite în viața mea prezența necazurilor.

…Să mă gândesc la mine însămi numai în termeni pozitivi.

…Să proclam acest adevăr nu prin cuvintele mele, ci prin faptele mele mărețe.

Ascultăm?

Te-ai analizat vreodată în timp ce asculți? Sau, ai reflectat vreodată la felul în care asculți sau nu asculți? Ai încercat vreodată doar să asculți? Fără să judeci, fără să răspunzi?

Eu acum sunt într-un proces în care învăț să ascult. Mereu m-am plâns că nu sunt ascultată suficient și eram foarte iritată din cauza asta. De curând am început să mă întreb dacă eu chiar ascult. Și mi-am dat seama că așteptam de la ceilalți ceva ce nu ofeream.

Acum exersez ascultatul și e așa de frumos când îl asculți pe cel din fața ta, când îl privești în ochi, în suflet, când îți dorești pur și simplu să fii acolo cu totul, când nu vrei și nu simți să zici nimic, când te conectezi cu toată ființa.

960198_677060635660719_1279018433_n

Coajă de nucă

Coajă de nucă

Mii de liane se îndreptau spre tine,
Se-ncolăceau, te lăsau fără suflu.
Vreme vine.

Mii de scântei se aprindeau în mine
Se tranformau în foc, mă ardeau.
Vreme vine.

Negru și roșu se-amestecau într-o paletă
Și pictau trecutul.
Vreme vine.

Apele curg, soarele încălzește,
Sunt coji de nuci pe pământul care-nvie
Și vântul acoperă trecutul.

Wings for Life World Run

1555384_10201027812051128_1984113678_n

 

Sunt foarte entuziasmată pentru că în luna mai o să merg la București să alerg într-o cursă cu scop caritabil: Wings for Life World Run. Este un eveniment care se organizează la nivel global. Toți participanții, din toată lumea, vom alerga în același timp. Există câte o mașină în fiecare locație care pornește la un moment dat și merge cu diferite viteze. Cursa se termină atunci când mașina te depășește. Îmi doresc să reușesc să alerg 15km înainte ca mașina să mă depășească 🙂

Îmi place foarte mult că pot să fac ceva ce iubesc și mă face fericită și în același să pot să contribui la ceva în folosul oamenilor. Abia aștept să fiu acolo, alături de toți ceilalți și să dau tot ce pot.

Cineva mi-a zis de curând despre Will Smith și secretele lui: Cititul și Alergatul 🙂

Mic Inventar

Au trecut aproape 28 de ani de când mi-am început călătoria. Până acum a fost o călătorie nu foarte zbuciumată. Au fost DSC00175coborâri; unele mai mici, unele mai mari, unele peste care am trecut ajutată de alții, unele pe care le-am ținut doar pentru mine și le-am depășit singură. A fost o călătorie frumoasă, cu multe lecții, cu mulți oameni…unii au venit, au stat puțin și au plecat. Alții au zăbovit mai mult. Și sunt acei, puțini, care rămân alături de mine mereu. Fiecare persoană întâlnită are un loc special în inima mea și poate nu v-am zis niciodată ce mult însemnați pentru mine.

Stau și mă privesc cuvintele frumoase pe care le-am primit pe niște bucățele de hârtie colorată și îmi amintesc de cuvintele frumoase pe care le-am auzit de curând și mă simt cuprinsă de emoție. E un sentiment așa de frumos: un mix de entuziasm, de „totul este posibil”, de curaj, de speranță, de încredere. „Fericire” pare un cuvânt prea mic pentru a descrie tot ce simt acum. 

Costul indeciziilor

Încerc să profit de orice ocazie ca să învăț câte o lecție. Vreau să povestesc cum un aparat foto pierdut și regăsit mi-a arătat că nehotărârea poate avea consecințe.

Urma să plec în tabără și nu mă puteam hotărî dacă să îmi iau aparatul foto. L-am pus, l-am scos…Era o tabără cu multe activități și mă gândeam că poate nici nu o să fie timp de prea multe poze și din atâția oameni cu siguranță unul ar fi fost pasionat de poze…Și totuși l-am pus. Și când am ajuns în tabără nu l-am mai găsit. Era un aparat abia cumpărat. Și în momentul ăla mi-am zis că sigur l-am lăsat acasă și mi-am văzut aproape liniștită de treabă. Și m-am întors acasă și nu era în locul în care credeam că îl lăsasem. Am dat totuși o raită peste tot având încă speranța că o să îl găsesc. Nu era nicăieri. Am luat legătura cu unul din trainer-ii din tabără și am aflat că îl găsiseră în autocar. Happy Ending 🙂

Cugetând la întâmplarea asta am înțeles că uneori nehotărârea în a lua o decizie poate să coste. Cu cât hotărârea e mai importantă cu atât consecințele pot fi mai grave.

one

Tabăra Yourself

Pentru că oameni frumoși, pentru că speranță 🙂

Am fost săptămâna asta în Tabăra Yourself. Despre această tabără am aflat de pe Facebook. Mi-a plăcut ideea de a petrece cinci zile în Maramureș, alături de persoane de aproximativ aceeași vârstă cu mine, într-o tabără care avea ca scop ieșirea din zona de confort și relațiile sociale. Am plecat luni dimineața, plină de emoții și fără așteptări.

În această tabără am întâlnit oameni deosebiți, cu suflete mari, oameni care cred în ei, în dezvoltarea lor, oameni care își doresc o lume mai bună, oameni care chiar fac ceva pentru ca lumea să fie mai bună. Sunt oameni tineri, plini de entuziasm și speranță. Sunt oameni frumoși, plini de iubire. Mă simt foarte onorată și recunoscătoare că am avut ocazia să îi întâlnesc și să învăț de la ei.

Au fost cinci zile pline cu activități și jocuri din care am avut foarte multe lecții  de învățat. Am învățat despre lucrul și comunicarea în echipă, despre susținere, despre prietenie, despre percepții și așteptări, despre valori,  despre încredere… Am avut multe momente frumoase și călătorii interioare pline de revelații. Am râs foarte mult, dar am și plâns.

Sunt foarte recunoscătoare. Mulțumesc pentru că m-ați acceptat în frumoasa familie Yourself. Vă îmbrățișez cu drag pe fiecare dintre voi.

IMG_6264a

Recunoștință

Am petrecut cinci zile departe de tot ce-mi era familiar. Am fost pe alte plaiuri, am admirat alte peisaje, am interacționat cu alți oameni…Au fost cinci zile pentru care nu mi-am pregătit așteptări, cinci zile pe care mi le-am făcut cadou, cinci zile în care prin intermediul oamenilor m-am întors spre mine…

M-am întors spre mine și am găsit de toate: unele bune, unele care au nevoie de îmbunătățiri. Dar, lucrul cel mai important pe care l-am găsit a fost recunoștință.

IMG_1301Sunt recunoscătoare pentru că pot să mă bucur de toate lucrurile pe care viața mi le oferă, pentru momentele de calm, în care viața curge firesc și fără prea multe surprize, pentru momentele în care lucrurile devin grele.

Sunt recunoscătoare pentru oamenii care mă ghidează atunci când pășesc cu ochii închiși, pentru cei care îmi dau o mână de ajutor atunci când începe urcarea, pentru cei care, cu mâna pe umărul meu, uneori mă urmează, alteori mă încetinesc pentru a mă putea bucura de peisaj.

Sunt recunoscătoare pentru trecut și toate lecțiile lui și pentru prezentul care îmi oferă șansa de a alege: continui pe aceeași cărare sau aleg alta atunci când mă aflu în intersecție? „Drumul învingătorului e înainte”, dar nu e întotdeauna un drum drept: uneori mai fac la stânga, mai fac la dreapta, iar când revin, revin mai bogat și mai pregătit pentru urcușurile care mă așteaptă.