Monthly Archives: aprilie 2014

Lecții de vacanță

Anul ăsta, datorită unor probleme la capitolul sănătate și datorită oamenilor dragi care le pasă de mine, am ajuns să am o vacanță prelungită (de vineri, până marți) petrecută la țară, la bunica.

Mi-am petrecut vacanța având grijă de mine. Mi-am gătit mâncare în fiecare zi, am luat 3 mese principale și 2 gustări de fructe și diverse preparate din brânză de vaci și fructe și am gustat foarte puțin prăjiturile. Am stat și pe afară să mă vadă soarele, am și alergat într-una din zilele în care m-am simțit bine, am fost prin locuri în care obișnuiam să merg când eram copil, locuri în care n-am mai fost de vreo 15 ani, m-am odihnit, am citit, m-am uitat la un film, am meditat, am analizat și am reflectat la toate stările, gândurile, reacțiile pe care le-am avut în toate aceste zile.

Vacanța se încheie azi și eu mă prezint cu lecțiile învățate:

1) Nu știm să ascultăm și auzim doar ceea ce ne convine din ceea ce ni se trasmite, ba chiar adăugăm conținut pentru a corespunde așteptărilor și nevoilor.

2) Visele ne neliberează spiritul în timp ce iluziile ni-l îngrădesc.

3) Avem o garderobă plină de măști de toate felurile pe care le alegem cu mare grijă pentru fiecare piesă pe care o jucăm.

4) Credem că știm totul despre ceilalți doar pentru că ne-au arătat o părticică din sufletul lor.

5) Avem nevoie de disciplină și autocontrol pentru a reuși să devenim proprii stăpâni și pentru a ne comporta conștient.

6) Scenariile pe care le scriem pe baza informațiilor insuficiente nu fac decât creeze situații improbabile care au ca și consecință îndepărtarea de noi și o nouă victorie a minții asupra spiritului și evident timp irosit.

7) Pentru a depăși sentimentele și stările care ne îndepărtează de noi înșine: mânie, violență, gelozie, posesivitate e nevoie să le trăim conștient și nu să fugim de ele.

8) Ține de noi să ne înconjurăm de frumos. N-o să vină nimeni să ne umple grădina și pervazurile de flori. Trebuie să ni le procurăm și apoi să avem grijă de ele 🙂

9) Cele mai multe lucruri despre noi le putem învăța analizându-ne copilăria.

10) Să fim atenți la lucrurile pe care le condamnăm la ceilalți pentru că se prea poate să fie lucruri pe care la rândul nostru le facem inconștient.

11) Mintea poate fi un aliat important dacă o hrănim cu lucruri constructive.

12) Viața e o cursă în care concurăm cu noi înșine. Dacă îi privim pe ceilalți ca și adversari, înseamnă că n-am înțeles nimic.

13) „Binele” pe care ceilalți ni-l doresc reprezintă varianta lor de „bine”. În final trebuie să ne ascultăm vocea interioară care știe cel mai bine ce e bine pentru noi 🙂

14) Trebuie să încetăm să răspundem la „rău” cu „rău”. Putem începe o epidemie de „bine”.

15) Viața este minunată atunci când trăiești conștient totul, de la adierea vântului care poartă mirosul de flori la ciripitul păsărilor, zumzetul albinelor, mirosul ploii sau ploaia care vine pe furiș, la soarele care arde sau care se ascunde după nori, la oamenii din jur care te ajută în procesul de evoluție și care fără să știe sunt niște învățători grozavi.

16) Să avem grijă de noi. E important!

Untitled

O țigară aruncată pe geam sau despre ce este viața

4-17-2014 9-01-49 AMAș vrea să îi dau un nume semaforulului din Piața Ștefan cel Mare pe care îl prind roșu în fiecare dimineață. L-aș numi: Generatorul de reflecții  pentru că aproape zilnic e locul în care se adună multe gânduri, se fac multe conexiuni, apar diverse inspirații, întrebări…

La fel ca în alte dimineți eram și azi la semaforul menționat și așteptam să se facă verde, când șoferul dintr-o mașina din față de pe altă bandă deschide geamul și aruncă o țigară pe jos. În momentul ăla mi-am dorit să fi avut mașina în drept cu el și mi-am dorit să las geamul din dreapta jos și să îl întreb „De ce?”.

Apoi a venit un val de întrebări: de ce nu știm să respectăm? de ce suntem așa ignoranți? de ce nu putem cu toții să contribuim la o lume mai frumoasă? Apoi mi-a venit un gând: „așa aș pleca departe de tot și toți”. Apoi am început să reflectez la asta.

Cred că viața nu înseamnă izolare. Cred că fuga de viață e o lașitate. Cred că viața este despre a înfrunta orice situație, despre adaptare, despre evoluție.

De ce public

Sunt o persoană deschisă și îmi place să împărtășesc ceea ce simt și experiențele prin care trec. Acum câteva luni cineva mi-a zis că ar trebui să scriu. Era o persoană pe care o cunoșteam de câteva ore. Mi-a zis că am puterea să inspir. M-am îndoit la început că aș avea ce să scriu, dar într-o zi mi-am dorit să fac asta și așa am început să scriu pe acest blog.

Blogul se numește Drumul învingătorului e înainte pentru că ăsta e un slogan pe care l-am adoptat acum foarte mulți ani. L-am găsit în Invitație la vals de Mihail Drumeș, dar îmi place doar scos din context („Dacă mi-ar păsa de suferința pe care o las în urmă și aș căta s-o alin, nu m-aș abate mereu din cale? Prefer să merg înainte! Drumul învingătorului e înainte! Chiar dacă ar călca pe cadavre.„) pentru că eu consider că drumul învingătorului e înainte, dar totul se bazează pe propriile forțe și este alimentat de inspirația celor din jur.

Au trecut 4 luni de la primul articol postat și faptul că primesc mesaje de la cunoscuți sau mai puțin cunoscuți mă bucură și îmi dau încredere. Mai jos e un mesaj primit aseară care mi-a umplut sufletul de bucurie 🙂

„Voiam doar sa iti spun ca ai un blog minunat! Postarile tale ma inspira de fiecare data. E plin cu bucuria de-a trai, de-a incerca, de-a iubi si de-a fi tu insati. Multumesc ca impartasesti cu cei interesati aceste postari frumoase”

Sunt mai multe motive pentru care scriu. Mai sunt sunt câteva într-o ordine aleatoare:

1) pentru că cred că talentul se și cultivă

2) pentru că scrisul e ca o meditație

3) pentru că experiențele și concluziile mele poate folosesc cuiva

4) pentru ca cei care citesc și simt la fel să știe că nu sunt singuri

5) pentru că cred că am un mesaj de transmis.

Pentru mulți probabil ce scriu n-are nicio importanță. Unii sunt probabil curioși ce se mai întâmplă cu viața mea. Iar pentru alții probabil e un motiv în plus să mă eticheteze ca „ciudată”. Îmi asum toate astea și continui să scriu 🙂

4c9720fb6215ab2a69d57738f6d8a1d7

Ce e mai bine pentru mine

Se pare că lumea știe ce e mai bine pentru mine. Oameni vin cu sfaturi, cu rețete, cu programe, cu un sac de așteptări…

Și mult timp am crezut că ei știu cel mai bine și am încercat să fac totul întocmai ca nu cumva să îi dezamăgesc. Dar, am ajuns să mă dezamăgesc pe mine. Am ajuns să nu mai știu cine sunt.

1016811_299824123500512_5091344886035328236_nApoi, într-o zi am zis că ajunge! Și apoi am început să caut, să reflectez, să aflu cine și ce sunt. Acum sunt ceilalți care nu mai știu cine sunt eu și care nu mă mai recunosc. Dar, probabil că ei nu se gândesc că tot timpul ăsta, ceea ce au văzut în mine a fost ceea ce ei au proiectat, ceea ce ei și-au dorit, așteptările pe care le-au avut. Prea puțini oameni sunt dispuși să vadă cine sunt. Vorba aia: „You may know me but you have no idea who i am”.

Am înțeles că cea mai importantă datorie e față de mine: să am grijă de mine, să fiu mândră de mine, să nu mă dezamăgesc, să fiu mereu așa cum îmi doresc. Nu vreau să îmi mai pierd vremea încercând să explic de ce și cum. Am o viață înainte plină de experiențe și trăiri și vise și nu vreau să zăbovesc dând explicații. Nu am timp să ascult critici legate de felul în care aleg să îmi trăiesc viața și nici reproșuri legate de așteptări.

Mereu o să aleg așa cum cred că e cel mai bine pentru mine. Iar atunci când n-o să știu alege o să aleg pe cineva care să mă ajute să aleg. 🙂

 

 

M-am hotărât să fac o schimbare

Trăim în vremuri în care suntem bombardați cu informații din toate părțile. Se fac studii continue care confirmă sau infirmă tot felul de teorii. Partea grea e atunci când trebuie să facem alegeri.

Postul ăsta este despre alimentație.

Am avut o copilărie + adolescență în care mâncarea de bază erau cartofii și dulciurile, în care refuzam să mănânc legume (pe care aveam grijă să le aleg din mâncăruri) și în care fructele nu prea se regăseau sau lactatele (înafară de lapte care mergea așa de bine cu orice fel de prăjitură…). Cu trecerea timpului au început să îmi placă și alte alimente și să încep să mănânc chestii tot mai diverse. În august 2012 am renunțat la carne și a fost momentul cel mai important pentru că atunci am hotărât că n-o să mai zic nu legumelor și fructelor de orice fel.

Din 2012 am fost mai preocupată de ce mănânc și cum mănânc dar nu suficient. Am mai citit câte un articol, am mai fost pe la prezentări despre mâncare vegetariană, vegană, raw-vegană. M-am gândit mult timp la ce alimente să renunț. Eram chiar foarte pornită să devin vegană. Cu toate că știam cât de importantă este alimentația am continuat să fac excese și să nu țin cont de reguli de bază.

De câteva săptămâni, după ce m-am confruntat cu o viroză, cu o lipsă extremă a poftei de mâncare și cu mâncatul tot mai haotic am hotărât că a venit momentul să fac o schimbare. Pentru că informațiile sunt așa de multe și părerile împărțite am considerat că am nevoie de ajutor. Așa că am început să întreb lumea și să îmi caut un nutriționist. Și am găsit mai mulți și am ales. După ce am avut o discuție cu nutriționistul, pe lângă faptul că am înțeles greșelile pe care le fac, am devenit și conștientă de faptul că prin alimentație pot să fiu mai precaută atunci când vine vorba de boli sau probleme de sănătate familiale.

Pentru că acum mi se pare că situația e oarecum scăpată de sub control și mâncatul sau mai bine zis alesul mâncării îmi produce prea mult stres, am ales să am încredere în nutriționist și am optat pentru un meniu personalizat în care mi se spune exact ce să mănânc și mi se dau și rețetele.

Ieri am primit meniul pentru prima săptămână și azi am plecat foarte entuziasmată la cumpărături. Și la final, când am văzut ce am cumpărat, m-am simțit foarte bine 🙂

Așa că de azi, gata cu excesele și cu mâncatul haotic. De azi mă apuc de gătit. Azi o să îmi prepar prima supă de salată.

IMG_1314

Din nou la drum

Din nou la drum

 

Călătoria-ncepe mâine,

Nu știu nici unde, nici de ce,

Nu știu cu cine și pe unde,

Dar mâine-ncepe drumul meu.

 

Mă pregătesc, plin de emoții,

Mulți fluturi roșii-mi zboară-n trup

Și-ncep să strâng tot ce-i mai bine

Și las în urmă tot ce nu-i.

 

Pornesc! Nu iau nimic cu mine.

E atât de bine, e atât de rău.

Apoi și pacea îmi revine:

Merg liniștit pe drumul meu.

Dacă ar fi să aleg

În ultima vreme reflectez la extreme și la alegeri. Dacă în momentul ăsta aș fi pusă în situația să aleg între extreme cam așa aș alege.

IMG_7577

Dintre răsărit și apus aș alege răsăritul pentru că îmi place ideea de nou, de renaștere, îmi place liniștea care îl însoțește.

Dintre alb și negru aș alege negru pentru că misterul mi se pare mai fascinant decât puritatea.

Dintre lumină și întuneric aș alege lumina pentru că îmi plac formele, imaginile, culorile.

Dintre rece și cald aș alege rece pentru că e însoțit de mai multe opțiuni.

Dintre sus și jos aș alege sus pentru că îmi place privirea de ansamblu.

Dintre a tăcea și a vorbi aș alege a vorbi pentru că lucrurile nespuse par să mă afecteze mai mult decât cele spuse.

Dintre a dărui sau a primi aș alege a dărui pentru că îmi place să văd oamenii zâmbind.

Dintre a pleca sau a rămâne aș alege să plec pentru că a pleca înseamnă nou, înseamnă evoluție.

 

Viața ne pune mereu să alegem. Ce bine că putem să alegem oricare din extreme și ce bine că există căi de mijloc 🙂