Monthly Archives: mai 2014

Schimbări

„Your life does not get better by CHANCE, it gets better by CHANGE.” – Jim Rohn

Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi plac schimbările, chiar dacă de multe ori mă plâng la început și devin stresantă. 😛 Dar, fiecare schimbare e o nouă provocare. Uneori vine din mine, alteori cei din jurul meu sunt „vinovați. Schimbările sunt bune și ne ajută să evoluăm și chiar dacă pot părea schimbări „în rău” cu siguranță sunt lecții de învățat pentru a deveni mai puternici sau a ajunge mai aproape de esență.

Deși n-a trecut nici jumătate din an simt că anul ăsta e unul foarte încărcat cu schimbări; cel puțin până acum a fost. Și, dacă ar fi să analizez ultimii 5 ani și să fac o regulă aș zice că „dorul de ducă” e justificat :). Dar se pare că anul ăsta, din motive obiective, n-o să plec nicăieri, așa că mi-am cumpărat bicicletă….glumesc.

Totuși, nu glumesc legat de faptul că mi-am cumpărat bicicletă 😀 Mi-am cumpărat o cursieră și am botezat-o Erika și împreună pornim către destinația triatlon. E reglată și umflată. Eu sunt echipată cu tot ce trebuie: cască, ochelari, mănuși, pantaloni speciali. Acum așteptăm niște vești bune din partea vremii. Nu că am avea ceva cu ea, dar am prefera să ne începem călătoria pe vreme bună. Amândouă suntem emoționate și nerăbdătoare să pornim la drum.

erika

 

Acum șapte săptămâni mai făceam o schimbare majoră în viața mea. Încă nu-mi vine să cred că au trecut șapte săptămâni de când am început să am un regim alimentar indicat de nutriționist în care eu îmi gătesc toată mâncarea. În timpul ăsta am devenit destul de bună: mâncarea e mai gustoasă și eu mă organizez tot mai bine, iar banii pe care îi dau pe mâncare sunt mai puțini. În fiecare vineri primesc meniul pe o săptămână. Meniul include ceea ce trebuie să mănânc la cele trei mese principale și două gustări. Cantitățile sunt exacte (zece alune, două mere, doi cartofi etc) și eu încerc să le respect. Sâmbătă dimineața îmi fac lista de alimente de care am nevoie pentru noul meniu, compar cu ce am în bucătărie, fac diferența și finalizez lista de cumpărături. Am învățat că legumele și fructele cele mai ieftine și mai bune le găsesc în piață. Cheltui aproximativ 70-80RON pe săptămână pentru toată mâncarea din meniu. Odată ce am ingredientele, îmi fac o listă pe zile și feluri de mâncare și încerc să mi  le grupez astfel încât să gătesc cât mai multe în același timp și cât mai rar pentru a avea timp de toate celelalte activități ale mele. E o aventură și am în fiecare zi satisfacția că îmi hrănesc corpul cu tot ceea ce el are nevoie. Legat de alimentație, ieri am mâncat primul meu pește: somon la cuptor. Am fost vegetariană aproape doi ani, dar după ce am stat și am analizat am ajuns la concluzia că vreau să introduc peștele în dieta mea. A fost un eveniment important pentru mine și l-am sărbătorit împreună cu cineva drag.

Și pentru că sunt în febra schimbărilor, azi după foarte mulți ani, mi-am luat în sfârșit un scaun de genul celor din IKEA și mi-am redecorat living-ul. Nu de alta, dar azi a avut loc prima ediție a Clubului de Carte și trebuia sărbătorit prin achiziționarea unui obiect de mobilier care să facă lectura mai confortabilă 🙂

scaun

S-au întâmplat și alte schimbări care țin de felul în care privesc viața. Am început să reconsider credințe împrumutate și să caut mai mult răspunsurile în mine. Reflectez mult la diverse teme și îmi pun multe întrebări și multe lucruri sub semnul întrebării. E un proces destul de greu și care mă scoate de multe ori din zona de confort și îmi dărâmă convingeri pe care le am. Dar, odată pornită la drum, nu prea mai e cale de întoarcere, așa că merg înainte…ceva o ieși din asta 🙂

Să avem grijă de noi! E important!
Cu drag,
Alex

Îndrăznește să visezi

Am fost mereu o visătoare și nu de puține ori mi s-a spus că sunt cu capul în nori.

Pentru mine visele sunt de trei feluri: subconștiente, conștiente și inconștiente.

10308062_670674066373363_784751573630376403_n

Visele subconștiente

Sunt acele vise pe care mi le amintesc după ce mă trezesc din somn sau uneori pe parcursul zilei. Sunt imagini și povești puse împreună care uneori au sens și îmi pot da informații importante despre lucruri care îmi influențează viața și de care nu sunt foarte conștientă. Uneori sunt acțiuni peste care am trecut cu vederea și ar trebui analizate. Alteori  sunt răspunsuri la întrebări sau poate decizii pe care nu vreau să le accept. Se zice că toți visăm, dar nu toți ne amintim visele. Eu mă bucur că sunt printre cei care și le amintesc. Chiar dacă uneori sunt deranjante, viața e mai interesantă cu ele. Îmi place să îmi petrec câteva minute, după ce mă trezesc, făcând o recapitulare a viselor.

Visele conștiente

Sunt visele care încep cu „vreau”, „îmi doresc” și de obicei sunt lucrurile despre care știu că sunt realizabile: vreau să îmi iau o bicicletă, vreau să vizitez Sarmizegetusa etc. Sunt vise pentru care nu trebuie să depun un efort foarte mare, dar care îmi aduc foarte multă bucurie.

Visele inconștiente

Aceste vise de obicei încep prin critică sau prin admirație și de cele mai multe ori îmi par imposibile. Dar, odată plantate, încep să fie udate într-un mod inconștient ajungând să devină importante și odată pornită pe calea lor și odată ce mi le asum, le transform în vise conștiente și încep să lupt. Atingerea lor îmi aduce o satisfacție foarte mare tocmai din cauză că la început păreau imposibile.

Ca și concluzie, nu contează de unde vin visele. E important să avem vise și să facem totul pentru a ni le îndeplini, să credem în ele și să nu lăsăm pe nimeni și nimic să ne oprească.

 

UMT – Make something you love

Au trecut aproape 7 ani de când am fost la ultimul interviu pentru primul meu job.

Era în vara lui 2007, tocmai terminasem al doilea an de Informatică la UBB și voiam să îmi încep cariera de programator, așa că am început să aplic pentru job-uri și programe de Internship. Timp de o lună m-am plimbat pe la aproape toate firmele de IT din vremea aia. Situația era un pic diferită pe atunci și nu ajungea doar să îți dorești să programezi și să fii entuziasmat. După multe interviuri fără rezultat începusem să mă simt descurajată. Și apoi am avut ultimul interviu, la Netimage. Îmi amintesc foarte bine ziua aia: știu ce haine purtam, îmi amintesc cum fugeam pe Pasteur în sus pentru că nu-mi imaginasem că numărul 72 e în capătul străzii. Am întârziat la interviul pe care l-am avut cu Ionuț – șeful. După interviu am fost sunată și mi s-a zis că am fost acceptată. A urmat o perioadă de practică plătită după care am rămas să lucrez. Un moment important pentru mine din perioada Netimage este legat de o întâmplare la care acum mă gândesc și mă amuz deși atunci am luat-o foarte serios. Una din colegele care mă îndruma mi-a zis că codul meu este varză. Am fost foarte supărată și afectată și pentru că nu eram obișnuită să mi se vorbească așa luasem hotărârea să plec din firmă. I-am zis lui Ionuț care ne-a pus față în față și a încercat să medieze „conflictul”. Ceea ce mi-a zis atunci a fost foarte important pentru mine și mi-a dat multă încredere – mi-a zis că știe că pot face treabă bună și că își dorește să colaboreze cu mine cu mine în continuare.

N-am plecat nicăieri și câteva luni mai târziu am fost anunțați că din ianuarie 2008 se creează o nouă firmă UMT CG Software – o divizie a UMT Consulting Group și o să fim cu toții angajați acolo. Urma să folosim tehnologii despre care nu știam niciunul nimic. Am început cu o echipă de 6 oameni (5 programatori și un HR) într-un apartament cu 4 camere. A urmat o perioadă în care am crescut, am învățat, ne-am dezvoltat.

În toamna 2008 ne-am mutat în primul nostru sediu serios și am angajat primul QA.

p1010377

În 2009 a venit prima oportunitate de a pleca și lucra în Statele Unite, iar atunci când am fost întrebată dacă vreau am zis DA fără să ezit. Am lucrat 4 luni în echipa de Project Server de la Microsoft ca și Consultant UMT. A fost o experiență foarte faină din toate punctele de vedere: am văzut ce înseamnă să lucrezi la Microsoft, cum e viața în America, am vizitat multe locuri, mi-am făcut mulți prieteni din multe țări, am vizitat Canada. M-am întors în România și am continuat să lucrez ca și programator.

IMG_2865  IMG_3001  IMG_0711

Spre sfârșitul anului 2010 am început să desfășurăm activitate de suport pentru produsul pe care îl dezvoltam. La început a fost muncă extra, pe lângă sarcinile pe care le aveam de făcut, dar destul de repede a devenit o necesitate să formăm o echipă care să se ocupe de asta. Am fost chemați toți „voluntarii” și întrebați dacă vrem să preluăm conducerea echipei. Nimeni n-a zis nimic…și pentru că de multe ori atunci când nimeni nu vrea am un impuls care zice să vreau, m-am hotărât să fiu lead și să fac suport. Am reușit să „conving” încă 3 colegi să se alăture echipei.

Apoi a venit o nouă oportunitate de a pleca în US pentru minim un an și de a lucra ca și consultant tehnic. Și din nou am zis DA și am plecat. Au fost 13 luni în care am învățat multe: cum să trăiesc în America, cum să relaționez cu clienții pentru care lucram, cum să mă descurc singură.

IMG_0616  IMG_0977  IMG_8372

M-am întors în România și am continuat să lucrez ca și programator. Din echipa mea de suport nu mai rămăsese nimeni și se transformase într-o echipa de Projects on Demand. Într-una din zile m-a chemat șeful în birou și mi-a zis că i-a ajuns un zvon la ureche cum că mi-ar plăcea să am mai mult contact cu clienți și mi-a propus să mă ocup de suport. Și așa mi-am început drumul ca și Support Manager. Îmi place ce fac. Mă simt ca un căutător de comori care caută indicii pentru a rezolva probleme. Sunt persoana care face legătura între clienți și echipa care se ocupă de dezvoltarea produsului. Șeful meu mi-a zis la un moment dat că reprezint imaginea firmei. Support Manager e jobul pe care nu-l vrea nimeni, iar faptul că mie îmi place și mă descurc foarte bine făcând asta îmi aduce foarte multe satisfacții.

În 2012 am primit prima recunoaștere oficială: UMT Rockstar.

UMT Party 2012 -  505

 

În 2013 am primit cel mai frumos premiu despre care îmi place să cred că a fost creat special pentru mine: UMT Socialite of the year.

DKM_3424

Am crescut împreună cu UMT. Pentru mine UMT reprezintă o familie care a fost alături de mine, care m-a susținut și m-a încurajat și mi-a oferit oportunități pentru a mă dezvolta.

http://www.umtsoftware.com/

 

 

O găleată cu vise

Îmi place să am vise, să îmi fac planuri, să vreau să am, să vreau să fac și mereu găsesc câteva ceva nou de făcut.

Azi am fost la primul meu meci de fotbal. Îmi doream asta cam de prin 2009, după ce am fost în Seattle la un meci de baseball. Mi-a plăcut la meci. Am fost peste 2000 de oameni, atmosfera a fost foarte faină, galeria a cântat tot timpul. Cei mai mulți dintre oameni erau foarte bine dispuși. Evident au fost și unii care au criticat tot meciul și atunci când toată lumea era în picioare și încuraja echipa de suflet, stăteau supărați de parcă de meciul ăsta ar fi depins viața lor…

Chiar dacă nu am un „Bucket list” fizic, notat pe o bucată de hârtie, am multe lucruri notate în minte pe care mi le doresc.

Mai jos sunt doar câteva:

– să îmi iau hamac

– să îmi iau bicicletă

– să particip la Desen cu emisfera dreaptă

– să termin un half Ironman până la 30 de ani

– să devin Ironman

– să îmi iau rucsacul în spate și să merg să fac voluntariat

– să scriu o carte

– să vizitez India

– să văd aurore boreale în realitate

– să îmi fac o pădure

– să alerg la maratonul din New York

– să fac scufundări

Unele sunt ușor de realizat dar pentru cele mai multe dintre ele e nevoie de curaj, determinare, perseverență și multă muncă. O persoană dragă mie mi-a zis acum mai bine de 2 ani că nu ai să cedezi, ești foarte puternică, eu ți-am mai spus tu ești o luptătoare și întotdeauna ai să învingi, iar viața îți aruncă mereu provocări pentru că destinul luptă cu oamenii puternici”.

Da, sunt o luptătoare și mereu o să lupt pentru fiecare lucru pe care îl vreau. Poate uneori nu știu de ce îmi doresc ceva anume, dar simplul fapt că mi-l doresc îmi ajunge. Poate uneori, atunci când am lucrul pe care mi-l doresc, îmi dau seama că prețul pe care îl plătesc e foarte mare, dar asta nu mă împiedică să continui să lupt și mai mult pentru că eu cred.

În final fiecare obținem lucrurile pentru care suntem dispuși să depunem efort.

1507769_10201269492812996_1478240269_n

 

Cu tunete și fulgere

“Orice om are dreptul de a se îndoi de misiunea lui şi de a o părăsi din când în când; nu trebuie însă s-o uite. Cine nu se îndoieşte de sine este demn de dispreţ, căci are încredere oarbă în puterile sale şi păcătuieşte prin trufie. Dar binecuvântat este cel ce trece prin momente de îndoială.” – Al cincilea munte de Paulo Coelho

Drumul pe care am pornit nu este ușor. Este un drum presărat cu tentații și îndoieli și este însoțit de multe ori de tristețe, disperare și suferință. Dar toate astea fac parte din proces. N-a zis nimeni că o să fie ușor. Unii m-au avertizat sau au încercat să mă țină departe, dar odată ce primele întrebări încep să apară e deja prea târziu. Tot ce rămâne de făcut e să merg înainte și să ies din asta învingătoare; vorba lui Churchill: „Dacă treci prin iad, continuă să mergi!”

Da, nu e totul roz, floricele, fluturași și zâmbet 🙂 Și în timp ce scriam asta, un porumbel curios a venit la fereastra mea. O fi vreun semn. 😀

porumbel

Uneori mă cuprinde disperarea, totul pare fără sens și nu mai știu pentru ce lupt. Și în momente dintr-astea trăiesc furtuna și la final fac inventarul lucurilor cu care am rămas – trebuie să fie cele mai bune lucruri din moment ce au supraviețuit furtunii. Și le iau și încep să construiesc și să fac totul mai trainic.

Aveți grijă de voi!
E important.

Cu drag,
Alex

Wings for Life îți dă aripi

Acum câteva luni scriam despre cât de entuziasmată sunt că particip la prima ediție Wings for Life. Îmi stabilisem ca și obiectiv să alerg 15km. Pe vremea când mi-am stabilit obiectivul nu prea alergam din cauza unei întinderi dar consideram că am timp suficient să mă antrenez. Și timpul a trecut, iar pentru că urma să particip în 13 aprilie la primul meu semi-maraton, m-am concentrat mai mult pe distanță și nu pe viteză. Am terminat proba de semi-maraton în 2:15:32, cu 4 minute înainte să mi se termine playlist-ul 😀 Nu știu dacă ce a urmat are legătură cu efortul depus la maraton, dar pentru mine a început o perioadă cu o stare continuă de amețeală. Am fost și pe la doctori, mi-au dat ceva medicament, am început să mai scap de amețeli, dar nu de tot. În toată perioada asta am alergat o singură dată, vreo 3km, așa că obiectivul meu de 15km nu prea mai stătea în picioare.

Mi-am luat tricoul cu „Drumul învingătorului e înainte” și am plecat, cu mult entuziasm și puțină frică, sâmbătă seara din Cluj, cu trenul, împreună cu Mihai, un alergător mai pasionat decât mine (deocamdată 😛 ). După 1.5h de întârziere am ajuns la București unde am fost întâmpinați cu ploaie. Am luat metroul și până am ajuns în Pantelimon, de unde urma să luam startul, ploaia s-a oprit și a mai ieșit și soarele. (conform intenției setate)

A fost foarte frumoasă atmosfera la start: oameni mulți și veseli, mulți voluntari, mulți agenți de pază și chiar când mă plângeam că nu văd nicio față cunoscută mă întâlnesc cu două persoane pe care nu le văzusem de foarte mult timp și care locuiesc acum în București. M-am bucurat să o revăd pe Crisa, care era la prima ei cursă și își dorea să alerge vreo 10km.

La ora 13 s-a dat startul. Am alergat destul de tare la început, dar am avut grijă să nu exagerez. Traseul a fost frumos: lac, pădure, lanuri galbene de rapiță și soare. După 7km încă mă țineam bine. Apoi am început să simt oboseală, dar aveam un timp foarte bun și începeam să cred că am șanse să îmi ating obiectivul de 15km.

Am bătut palma cu toți copilașii care stăteau pe margine și urmăreau cursa. Oamenii ieșeau din restaurante, benzinării etc să se uite cum alergăm. La un moment dat am dat peste niște indicatoare pe care scria Alexandria 102. 102 e numărul meu preferat așa că m-am entuziasmat la vederea „semnului”. Mașina m-a ajuns la 14.61km conform RunKeeper. În zona de 15km m-am întâlnit cu Crisa care și ea reușise să ajungă la 15km. A fost foarte frumos să împărtășesc momentul cu ea. Ne-am întors la start cu autocarul de la Wings for Life și am fost primiți cu aplauze și medaliați.

Am auzit mai mulți care au reușit să alerge mai mult decât și-a propus sau mai mult decât credeau că pot sau decât au alergat vreodată. Aș zice că Wings for Life ne-a dat aripi să ne depășim limitele, iar banii strânși prin participarea noastră sperăm să-i ajute pe cercetători să găsească un leac pentru cei care suferă de afecțiuni ale măduvei spinării.

Untitled

 

A fost un eveniment deosebit, cu o organizare foarte bună și cu un scop frumos. Am fost încurajată de cei dragi, care chiar dacă nu au fost fizic cu mine, au fost alături de mine. Sunt foarte mândră de mine 🙂 Abia aștept următorul eveniment Wings for Life care a fost deja programat pentru 3 mai 2015 😀

Și aș vrea să îl citez pe Mihai Pantiș: „Nu putem vedea finishul, dar cunoastem drumul … tot inainte!”

We will be the kings! The world belongs to us!

Ploaie de lecții

1395245_1428112334079119_1700840107_nAtunci când începi să te trezești, când începi să fii conștient de tot ce se întâmplă, de toate sentimentele pe care le ai, de toate ființele din jurul tău, de toată măreția care ne înconjoară, începe ploaia de lecții.

Uneori lecția vine prin intermediul unui măr stricat doar în interior sau doar la exterior, alteori prin cărți sau prin dansul animalelor sau poate prin fumul unui bețișor parfumat, prin răsăritul soarelui sau apus, printr-o „coincidență”, printr-o floare, printr-un cer înnorat sau unul senin.

De multe ori lecțiile ne sunt predate de oamenii care trec prin viața noastră. Experiențele lor, cuvintele pe care ni le adresează, felul în care se raportează la noi și felul în care ne raportăm la ei, gesturile pe care le fac, trecutul și prezentul lor, toate ne pot servi ca lecții foarte importante.

Sunt oameni pe care îi adoptăm ca și modele și devin o continuă sursă de inspirație pentru noi și ne învață că orice e posibil prin muncă și dăruire.

Sau oameni care ne rănesc așa de tare încât pe moment nu credem că o să ne revenim vreodată și ne învață că oricât de jos am cădea ține de noi să ne ridicăm și să ne înălțăm spre culmi și să nu lăsăm trecutul să ne stea în cale.

Și sunt și oameni care ne iubesc așa de mult și ne învață cât de important e să ne dăruim iubire nouă înșine.

Să avem grijă de noi. E important!
Cu drag,
Alex