Monthly Archives: octombrie 2014

Nu doar frunzele și-au schimbat culoarea în luna Octombrie

Toamna e anotimpul meu preferat. Nu-mi amintesc când a devenit, dar știu sigur că în 1996 era, pentru că îmi amintesc foarte bine culorile din anul ăla.

image5%2520%25282%2529Îmi place toamna pentru că deși frigul te obligă să îți pui mai multe haine pe tine, îți încălzește sufletul prin culorile calde în care se îmbracă.

Îmi place toamna pentru schimbarea continuă și pentru că această schimbare se produce cu ceva existent. Nimic nu trebuie să moară spre a se renaște și a deveni o versiune mai „bună”. Azi simți adierea vântului și ți se pare că lumina are altă culoare, că aerul miroase altfel și în câteva săptămâni, toată natura și-a schimbat straiele. Ce s-a întâmplat în aceste câteva săptămâni? Soarele a continuat să răsară, să apună. Vremea s-a răcit. Vântul a continuat să bată, iar ploaia a continuat să curgă. Întunericul e mai lung. Și totuși, natura găsește resurse pentru a deveni mai frumoasă și a ne lăsa muți în fața frumuseții ei. Sau, din contră, zicem așa de multe pentru că totul ne impresionează și nu ne găsim astâmpărul în fața acestei frumuseți.

Toamna a fost mereu perioada schimbării pentru mine. În trecut o simțeam odată cu fiecare început școlar: colegi și profesori noi, materii noi, program nou – lucruri noi care contribuiau la schimbarea mea. Apoi au trecut anii și toamna a continuat să fie un anotimp al schimbării mele. Cea mai puternică schimbare am simțit-o în toamna din 2012. Simt că atunci mi-am întărit fundația pentru construcția pe care urma să o realizez. Încă lucrez la ea. Zi de zi pun cărămizi cu experiențe pe care le fixez cu lecții. Deși am construit destul de mult fără a avea o schiță clară, deși construcția mea nu arată așa cu mi-am imaginat la început, deși atât exteriorul cât și interiorul se modifică mereu, continui să pun cărămidă după cărămidă și să îmi înalț castelul. Am grijă totuși să fie unul puternic și greu de distrus. Dacă simt că o bucată din zid nu e destul de puternică, prefer să o refac. E castelul meu și pot oricând să refac orice, să mă răzgândesc și să găsesc soluții mai bune.

Nu doar frunzele și-au schimbat culoarea în luna Octombrie. Și eu mi-am schimbat-o. A fost o lună în care am acceptat provocările pe care mi le-a lansat viața. Am trăit fiecare experiență oferită și am încercat să învăț cât mai mult. Uneori lucrurile nu au ieșit așa cum credeam, cum voiam sau cum am plănuit, dar, nu mă blochez în asta. Merg înainte.

Dintre lecțiile învățate și concluziile trase:

– uneori pierzi ceva doar pentru a face loc pentru altceva
– falsele valori, sau cele care crezi că sunt ale tale, te împiedică să trăiești experiențe sau să le trăiești deplin
– ocaziile apar, dar trebuie să fii deschis
– trebuie profitat de fiecare ocazie și crezut maxim în ea, iar dacă nu iese, fii recunoscător și pleacă mai departe
– vedem ceea ce vrem și ceea ce suntem pregătiți să vedem
– uneori, visele ne arată ceea ce nu vrem să vedem
– ascultă-ți corpul! Mai ales atunci când ai de luat decizii.
– sunt așa de mulți oameni frumoși. Nu te împiedica în aparențe.
– fii recunoscător și nu uita să mai dai și înapoi și să susții lucrurile în care crezi

Simt că lucrurile s-au schimbat mult în luna Octombrie. Am pus multe cărămizi care încă mai trebuie fixate. Mă pregătesc de un nou nivel.

Azuga Trail Race

Plină de încredere, m-am înscris la Azuga Trail Race, la proba de 27km, după ce Marcela mi-a povestit despre cursa asta. Mi-am zis: „27km…un fleac”.

Dar după ce am „alergat” 3/4 dintr-un maraton montan cu dureri de genunchi am zis că nu mai vreau curse lungi cu dureri. Știam că am o sensibilitate la coborâri așa că am ales să alerg 10km și să mă bucur de cursă. Îmi doream mult să ajung acolo. Acum, privind în urmă, înțeleg și de ce 😉

Cu câteva zile înainte de cursă, pe pagina de Facebook a evenimentului a fost postat un anunț despre starea vremii: „vremea pentru ziua cursei se anunta rea, respectiv ploaie si vant.” Așa că am avut grijă să pun în bagaj muuuulte haine și să îmi stabilesc motto-ul cursei: „I’m singing in the rain….siiiiinging in the rain”

Ploaia a fost prietenoasă și ne-a însoțit pe drumul de la Cluj la Azuga. Ba chiar și în noaptea petrecută la Azuga a fost mereu alături de noi. Dimineața m-am trezit: afară ploua și sufla vântul cu putere. Am tras draperiile și am admirat ploia care curgea sub formă de perdele. Arăta frumos chiar dar eu trebuia să alerg pe vremea asta. Am tot sperat și am negociat cu ea să se oprească. În final, mi-am luat echipamentul format din bluză de corp, bluză de iarnă și geacă de ploaie și am ieșit de vreo două ori să verific dacă chiar e frig. Chiar era.

Am părăsit Vila Nina (dacă aveți drum prin Azuga, v-o recomand) și ne-am urcat în mașina cu încălzire în scaune :)) Ajunși la start, ne-am cam fâstâcit în a părăsi scaunele care îți încălzeau posteriorul și care făceau ca vântul și ploaia să nu mai conteze. Dar, ne-am făcut curaj și am ieșit și ne-am alăturat alergătorilor zgribuliți, ascunși sub ceva copertină. Alături, un cățel mic și guraliv lătra la unul mare, cu geacă de piele. Cățelul mare nici nu-l băga în seamă. Cineva din organizare amenință un alergător echipat în pantaloni scurți că n-o să fie lăsat să pornească. La 10 fără 10 suntem toți la start și ni se verifică echipamentul. Vremea era serios de capricioasă. Se anunță vânturi puternice pe sus. Dar nu conta: toți cei peste 300 de curajoși eram acolo cu un scop și vremea nu avea nicio șansă să ne oprească.

La 10 fix s-a dat startul. Am alergat ca un ursuleț cu toate hainele ălea pe mine. După 2km voiam să renunț măcar la o bluză. Dar, a venit repede urcarea pe pârtia Sorica și am fost recunoscătoare pentru fiecare bucățică de material de pe mine. A fost o urcare de câțiva kilometri, o urcare grea și interesantă: la început se auzea muzica de la start și puțin vânt. Cu cât urcai, auzeai tot mai tare vântul care voia clar să fie băgat în seamă. Așa că mi-am pus gluga incomodă în cap, pentru că aveam deja căciula udă și începea să fie frig. După 3.5km mi-a fost sete. Nu mi-am cărat apă cu mine pentru că pe harta primită apărea un punct de hidratare. Am ajuns în vârf, pe la kilometrul 5 și nici urmă de punct de hidrateare. „nu-i nimic”, mi-am zis, „o fi la kilometrul 6”. Am continuat să alerg. Ceața era tot mai deasă și oamenii tot mai rari. Am reorientat niște oameni pierduți la un moment dat și apoi m-am afundat și mai tare în ceață. La un moment dat eram doar eu, alergând prin munți, prin ceață, prin vânt și ploaie. Și mi-era puțin frică, dar era așa de fain. S-a terminat cu ceața după ce am ajuns în pădure și odată cu ceața s-a risipit și orice gând de a bea apă înainte de finish. Coborârea prin pădure a fost superbă: frunze de toate culorile, copaci, noroi și, cel mai important, nicio durere 🙂

Untitled

La ultimii câțiva metri din coborâre mi-aș fi dorit să am bețe, dar  m-am descurcat și după ce m-am trezit pe asfalt am chiar sprintat :D. Am terminat pe locul 40 din 72. A fost o cursă super :D, iar morala cursei ar fi „cu cât lucrurile sunt mai complicate, cu atât sunt mai frumoase și te fac mai puternic și mai recunoscător.”

Omul cu ploaia

Omul cu ploaia

E cerul senin
și totul i se oglindește
în albastrul cald.

Dar vine-un vânt asurzitor
Pe cărările bătătorite de atâția pași.
I se alătură nori gri și grei și haos.

Omul ascunde soarele
și se avântă în furtună.
În jur totul e gri și e frig,
Dar el are soarele înauntru.

Norii se rostogolesc,
Se prind în hore.
Ploaia formează perdele în alergare.
Vântul șuieră și răscolește totul.
Dar, înăuntru e cald și e lumină.

Infinit în oglindă

Toate stelele s-au adunat

Să danseze în juru-mi, haotic.

Apele s-au înălțat

Creând oglinzi infinite.

Mă privesc în fiecare,

Ma privesc în toate oglinzile.

Fiecare îmi dezvăluie un secret.

Toate mă asamblează.

Frica a înghețat apa

Și alunec pe toți ghețarii.

This is not goodbye

This is not goodbye

This is not goodbye.
This is a promise:
A promise to be fine.
A promise to be good.
A promise to be kind.
A promise to ask.
A promise to search.
A promise to be grateful.
A promise of respect.
A promise of trust.
A promise of admiration.
A promise of joy.
A promise of freedom.
A promise of peace and quiet.
a promise of love.
A promise of honesty.

The time travels,
Stopping in every station,
Taking a deep breath:
„Oh, joy, I travel so fast!”

The time runs,
Mile after mile,
Breaking limits:
„Oh, boy, I can’t slow down!
I don’t want to slow down!”