Monthly Archives: februarie 2015

Viața este despre experiențe

Am auzit de așa de multe ori de-a lungul vieții: „trebuie să îmi fac datoria”, „trebuie să îi dau înapoi”, „trebuie să mă revanșez”…

Am fost învățați că viața e dură, să nu avem încredere în oameni și mai ales că atunci când cineva dăruiește ceva, clar o face cu o intenție ascunsă, sigur vrea ceva în schimb, sigur așteaptă ceva de la noi și am fost învățați că nu-i bine să rămâi dator.

Sunt o persoană căreia îi place să dăruiască și m-am lovit de multe ori de refuzuri, mai ales atunci când era implicate sume considerate mari. Viața, împreună cu alegerile pe care le-am făcut, m-au adus pe un drum în care am suficient încât să pot da și altora. Am fost pentru o perioadă foarte lungă o persoană care strângea fiecare bănuț până într-o zi când am început să mă întreb „pentru ce?”, „de ce?”. De ce să aștept să strâng banii pentru a-mi lua o casă sau o mașină sau orice altceva? Se zice că „good things come to those who wait”. Dar, de ce să aștepți când există alte căi? Viața e și așa extrem de scurtă. Nu sunt persoana care să strângă pentru „zile negre”. De ce să îmi întunec zilele însorite gândindu-mă la furtună.

Pentru mine sunt importante visele, atât ale mele cât și ale celor din jur. Mă întristez când văd persoane pasionate, cu vise așa frumoase, care se lovesc de partea financiară. Eu cred că viața nu este despre a-ți face sau cumpăra o casă tot mai mare sau despre a avea o mașină tot mai dotată sau despre a călători în cele mai bune condiții în cele mai îndepărtate locuri. Viața este despre experiențe.

Mi-am sfârșit anul 2014 și mi-am început anul 2015, primind diverse: o excursie în America, o monedă de 5 coroane suedeze, o cazare și o companie foarte plăcută în Suedia, accesorii pentru înot, participări la evenimente, reduceri la obiecte pe care mi le doream, multă grijă, iubire, răbdare și înțelegere.

Untitled

Am fost mereu o persoană care a spus DA! oportunităților deși mi-a fost teamă de multe ori. Și spun DA! atunci când mi se oferă și mă bucur că cineva s-a gândit la mine fără să interpretez sau fără să mă consider datoare.

Îmi doresc o viață în care să ne susținem unii pe ceilalți pentru a ne îndeplini visele și pentru a ne hrăni cu pasiuni.

„Omule, cunoaște-te pe tine însuți!”

Te uiți impresionat la oameni care țin două desene în mâini: unul care reprezintă trecutul și unul care îți arată că totul este posibil. Te uiți și începi să te întrebi dacă e posibil o așa schimbare în doar patru zile. Aștepți vreo doi ani până vine momentul potrivit și, plin de entuziasm, te duci la cursul „Desen cu emisfera dreaptă”.

Știi că există două emisfere, dar n-ai știut vreodată care e treaba cu ele. Știi totuși, că trebuie să fie un curs diferit. De la curs îți dorești două lucruri: să vezi că se poate și să descoperi răspunsul la întrebarea „eu când m-am oprit din desenat?”

Încă din prima zi faci cunoștință cu mintea ta. Știai că e acolo, că există, dar n-ai făcut niciodată cunoștință cu ea. Faci cunoștință și cu tine și încerci să afli cine și ce ești și ce vrei. Apoi, îți privești chipul în oglindă și încerci să desenezi ceea ce vezi cum știi mai bine. La final îți admiri „opera de artă”, ba chiar te minți puțin că seamănă cu tine și ești mulțumit: „am făcut o treabă excelentă”.

Mai trec vreo două zile în care înveți să schimbi perspectiva și să privești totul cu alți ochi. Nu-i ușor, dar reușești, iar rezultatele deja se văd în desenele tot mai complexe pe care le creezi.

Vine și ziua a patra sau marea zi. E ziua în care urmează să îți faci autopotretul. După o nouă întâlnire cu tine, te apuci de treabă. Ți-ai admirat de multe ori chipul în fotografii, dar acum stai în fața propriei poze, care urmează să îți fie model, și nu știi de unde să începi. Termini conturul și simți deja disperare: „cum o să ajung să fac din liniile astea ceva ce o să semene cu mine?” Dar ai încredere și continui. Ajungi la ochi. Știi că ochii sunt importanți și experimentezi pe propriul desen cum fiecare punct și fiecare liniuță schimbă ceea ce ei exprimă. Un nou val de disperare te cuprinde: „cum o să ajung să redau ceea ce mie poza îmi transmite?” Încep să îți treacă gânduri: „ce caut aici?”, „de ce fac asta?”, „nu mai vreau să desenez”, „vreau să plec acasă”. Îți iei o pauză. Îți revii și te apuci din nou de treabă. Adaugi linie după linie, umbre și lumini. Se apropie momentul să închei și faci ultimele retușuri la ochi și ești impresionat de ceea ce ai reușit. Te uiți în ochii celei din desen și te vezi pe tine, cea sensibilă, veselă, copilăroasă. Îți vine să pupi desenul, dar n-ai vrea să întinzi grafitul.

Apoi vine marele moment în care ți se arată desenul cu tine, cel pe care l-ai făcut în prima zi. Începi să râzi. Nu-ți vine să crezi ce diferență există. Și au trecut doar patru zile….patru zile!!!. Ai în față cele două desene: trecutul și prezentul. Lacrimile încep să curgă și tu ești deja un alt om: unul care știe că poate, un creator.

10849798_10202683518562756_2522843829124992829_n

Jucăria

Jucăria

Jucăria:
Frumos ambalată,
Dezasamblată,
Puțin colorată.

Jucătorul:
Extrem de curios.

Ia piesă cu piesă,
Le pune-mpreună,
Uneori, neatent,
Le scapă din mână.

Piesă cu piesă,
Îl ia disperarea,
– Pauză!
Încep detașarea!

Și pleacă o vreme,
Dar se întoarce.
Jucăria-l așteaptă:
N-are ce face.

Piesă cu piesă,
Jucăria e gata.
Încet o predă
Și începe alta.