Monthly Archives: iulie 2015

Schimbarea în alimentaţie – follow up

„Ma bucur din suflet ca urmand reteta d-nei Dr. Adela Filipescu organismul meu funtioneaza normal iar retele sunt foarte gustoase, nu trebuie sa rabzi foame insa trebuie neaparat sa-ti rezervi timp pt gatit. Eu am doar o saptamana de cand am inceput dieta si ma bucur ca nu trebuie sa rabd foame. Tot respectul pt munca ei !

Alexandra, daca vezi randurile mele te rog scrie cum a evoluat totul la tine ! Vad ca a trecut un an iar tu ar trebui sa ai rezultate bune deja ! Scrie te rog !”

Am primit recent comentariile de mai sus la postarea mea despre schimbarea în alimentaţie pe care am făcut-o acum ceva vreme. S-au întâmplat multe de când am început să merg la nutriţionist. În primele două luni am slăbit foarte tare, deşi nu era ceva ce îmi doream în mod special, mi s-a curăţat faţa foarte frumos, mi s-a reglat ciclul menstrual şi am scăpat de stările de ameţeală pe care le aveam. Cu gătitul mă descurcam. Îmi făceam programul în jurul gătitului şi a mersului la piaţă. Ajunsesem să fiu destul de eficientă şi să petrec cât mai puţin timp cu cele două activităţi. Social mă descurcam binişor dar eram mai mereu pe fugă. Apoi am început să fac tot mai multe antrenamente şi a început să devină tot mai greu. Simţeam că mâncarea nu mai e suficientă şi mi-era tot mai greu să mă organizez. Am început să fiu tot mai stresată. După patru luni am cedat şi am început să mă descurc pe cont propriu. Devenisem şi destul de dependentă de doamna doctor şi îmi era greu să mă descurc atunci când apărea ceva neprevăzut. Urma să merg la dânsa doar pentru control, de două ori pe lună, doar că a trebuit să amâne una din consultaţii şi a rămas că mă anunţă când poate şi a rămas aşa.

După cele patru luni în care am mâncat peste 90% ceea ce mi-a fost prescris, am început să o iau mai uşor. Încă mai folosesc multe din reţetele primite. Nu pot să zic că mi-e foarte bine. Încă nu am reuşit să îmi găsesc un echilibru din punct de vedere al alimentaţiei. Încă sunt perioade în care am foarte multă grijă şi perioade în care mai uit să fac asta; perioade în care gătesc aproape totul şi perioade în care nu gătesc nimic. Evident toate sunt conectate cu partea mea spirituală. Şi acolo încă lucrez şi am încredere că o să fie bine.

Încă mă mai gândesc să merg la nutriţionist, dar acum o să caut pe cineva care să mă înveţe să mă descurc singură. Cred că mereu primim sau, mai bine zis, acceptăm ceea ce este mai potrivit pentru noi în acel moment. Doamna Dr. Adela Filipescu m-a ajutat foarte mult în perioada în care am mers la dânsa şi m-a repus pe picioare.

Dragă Dana, îţi doresc să ai parte de multă sănătate şi echilibru.

love-yourself-enough-to-have-a-healthy-lifestyle-quote-1

 

 

 

 

Half-Iron(wo)man

Dacă ar fi să caracterizez prima mea cursă de half-ironman într-un cuvânt, acesta ar fi „surpriză!”.

Sunt o persoană căreia îi plac surprizele. La această cursă am avut și plăcute, dar și neplăcute și au început încă cu câteva zile înainte să ajung la Oradea. Joia dinaintea cursei, mi-am scos ceasul pentru triatlon de la încărcat, ca să constat că intrase în comă: încă afișa logo-ul Garmin care doar clipea. Surpriză! Am încercat să-l resuscitez, am citit toate blogurile, am contactat camarazii de suport de la Garmin care mi-au scris și ei cum să-l resetez și să-l țin sub cerul liber. Nimic n-a mers. Nici magia încercată de un alt pățit, de a apăsa minute în șir toate butoanele în toate combinațiile posibile, n-a mers. În final am renunțat și am zis că o să folosesc fostul ceas al lui Tudor Șofron, recent achiziţionat 🙂

Nu-i ușor să te pregătești pentru un așa concurs. Pe lângă pregătirea fizică și mentală, mai ai nevoie și de tot felul de echipamente, de produse cu care să te hrănești în timpul cursei, pe care, evident, trebuie să le testezi înainte pentru a te asigura că stomacul tău n-o să se răzbune. Mi-am separat echipamentul pe sporturi și i-am făcut N revizii ca să mă asigur că o să fiu pregătită.

1979360_10203776962498171_2382394330876030341_o

Mi-am făcut tot felul de calcule despre cum o să fie cursa, cum o să mă descurc la fiecare probă. Am luat în considerare toate necunoscutele cunoscute și în final trebuia să iasă cam așa: maxim 50min înot, maxim 4h ciclism și maxim 3h alergare, cu tranzițiile: maxim 8 ore. Înotul urma să fie cea mai bună probă a mea, ciclismul era proba care era o mare necunoscută, iar la alergare mă așteptam la dureri la genunchiul drept după ce cu câteva zile înainte ortopedul a zis că aş avea o tendinită rotuliană. Preventiv am pus niște benzi kinesio care să îmi susţină rotula, poate, poate…Dacă o să aveți vreodată nevoie, vi-l recomand pe Attila Czont de la Mens Sana.

Vineri seara am ajuns la Hanul Pescarilor să îmi ridic kitul de participare. Am tot sperat să am numărul 43…am eu ceva cu numărul ăsta în ultima vreme. N-a fost să fie… Locul era plin de sportivi, de familiile și susținătorii acestora, de biciclete scumpe și foarte mult entuziasm. Au fost și paste din partea organizatorilor. Păcat că erau doar cu carne…sau goale cum mi-a zis unul din chelneri 🙂 Sper să vină ziua aia în care, înainte sau după concurs, să pot și eu să profit, ca vegetarian, de mâncarea oferită de organizatori.

IMG_20150626_212136IMG_20150626_212039


Mi-am lăsat bicicleta în tranziție de vineri seara. A fost o surpriză plăcută ca locul meu să fie aproape de margine. Nu că ar fi contat foarte mult în cazul meu. 🙂

IMG_20150626_191528

11698864_927626347304851_7385117587761478959_o

A venit în sfârșit ziua cea mare. Noaptea m-am odihnit foarte bine, dar de dimineață mi-a fost cam rău, am simțit ceva arsuri prin stomac așa că am sărit peste micul dejun. Am mâncat totuși o banană înainte să ies de la hotel pentru a evita o iminentă diaree. Și bine am făcut! Am ajuns la lacul Săldabagiu de munte și după ce m-am mai învârtit prin zonă, am mai observat pe cei de full-ironman înotând, am făcut o ultimă tură la baie, am început echiparea. Aveam câteva emoții din cauza neoprenului cumpărat acum 5kg. L-am tras pe mine și puteam să mă mișc bine. Bun! Mi-am pus casca pe cap, mi-am scos urechile aşa cum fac de obicei, dar am fost atenționată că arăt ca un hobbit cu ele așa și le-am băgat sub cască: primul meu înot cu urechile în cască… Surpriză! Am fost anunțați că mai sunt câteva minute și îndemnați să întrăm în apă. Nu știu ce s-a întâmplat cu minutele și cum au trecut, dar eu când am ajuns în apă deja se număra invers.

DSC_5338

10424315_821990231218800_2154230264980499009_n

Mi-am tras ochelarii și am pornit. Și atunci s-a întâmplat ceva ce nu credeam că o să se întâmple vreodată. Șoc și panică! Surpriză! Băgam capul în apă și nu reușeam să expir aerul și apa intra în mine 😦 Faptul că nu înotasem în ape deschise din august nu prea m-a ajutat. Am început să bag safety swimming style, adică un fel de broscuță combinată cu tarzan.

11000579_821991541218669_8078248059300432587_n

Din când în când am mai încercat să înot craul, dar degeaba. Asta este! Am continuat să mă mișc cât de repede am putut, așa cum am putut atunci. După două ture aveam jumătate de oră. Gândul că aș putea să mă încadrez, chiar și așa, într-o oră, mi-a dat un pic de elan să mă mișc mai repede. Am ieșit din apă după 59:46 minute. Nu mai era multă lume pe mal.

DSC_5488

11011068_822519647832525_8500266937307729450_n

Am mers spre tranziție. Mi-am scos cam greu neoprenul. Nu m-am grăbit. Pentru ce? Oricum mă aşteptau muuuulte ore. M-am echipat pentru ciclism, am mâncat un baton Long Energy, mi-am şters noroiul de pe faţă, am fost încurajată de cei din tranziţie :).

DSC_5494

Gata! Nu ştiu cât a trecut dar eram pregătită de următoarea probă. Mi-am sărutat viitorul soț și am plecat. Când să mă urc pe bicicletă am apăsat aiurea pe ceva butoane la ceas și am ajuns la proba de alergare. Great! Mi-am schimbat sportul, l-am pus pe ciclism și am început pedalatul cu o urcare. Așa mă bucur că mi-am schimbat cu o săptămână înainte pinioanele. 😀 Proba de bicicletă mi-a plăcut maxim. A fost plin de concurenți pe traseu și am primit multe încurajări. Cred că se vedea de la o poștă că eram la primul half. Am fost și întrebată asta. Mă întreb dacă faptul că purtam rucsac m-a dat de gol :))

DSC_5539

DSC_5600

Mergeam foarte bine după standardele mele. La fiecare oră mă opream să sug un gel GU și să beau apă. Încă nu mi-am dat drumul să pot face chestii în timp ce pedalez. În timp ce eu mă opream să beau apă, pe lângă mine treceau unii care mâncau sandvişuri. Nu era foarte cald și nu am simțit că transpir prea mult sau nevoie de mai multă apă. Eram mulțumită și eram în ultima tură, doar că nu știam exact pe unde urma să ies din buclă. Începuse să îmi fie foame, dar mai aveam un pic și terminam….sau așa am crezut. La ședință n-am auzit unde era ieșirea și eu cu orientarea stau cam prost. N-aveam nicio idee din ce direcție venisem ca să știu să ajung înapoi. La punctul de întoarcere unde trebuia să ies, nu m-a atenționat nimeni, toți voluntarii de acolo vorbeau doar în maghiară așa că habar n-am ce au zis. Cum n-a strigat nimeni la mine să ies, am considerat că ieșirea e la următoarea întoarcere, așa că m-am întors. Doar că la următoarea întoarcere nu era nicio ieșire și nimeni nu știa unde era ieșirea 😦 așa că am mai urcat o dată pe Cetariu. Acolo am întrebat din nou voluntarii. Au sunat la unul din punctele de control de unde au primit confirmare că ajunsesem doar de două ori. Imposibil! Aveam deja 82 de km pe ceas și eram la 14k de Oradea. Un domn de la SMURD susținea că sigur mă văzuse trecând pe acolo de 3 ori. Sigur era de la rucsac :))) Eu îmi făceam puțin griji la proba asta, dar să îmi imaginez că o să ajung să fac mai mult decât trebuie….Surpriză!!! În fine, ne-am lămurit ce și cum și eu m-am întors spre punctul unde trebuia să ies. Îmi trecuse și foamea, dar deja era foarte cald afară și eu destul de iritată. Am fost ajunsă de Laurenţiu Vezentan care termina deja 180km de la care am mai primit nişte indicaţii tehnice.

Pe una din ultimele urcări văd o altă concurentă de la half împingând bicicleta. Mi-am zis că NU, n-o să mă dau jos. Am fost ajunse de Cătălin Sânpetrean care ne-a păcălit un pic cum că ar fi fost ultima urcare 🙂 . Dar era cald, eram puşin obosită și iritată, și am cedat și m-am dat jos de pe bicicletă şi am început să o împing pe urcare, alături de Lilica. Am mers puțin împreună. Nu ne aminteam niciuna din noi de unde ne știm, dar de undeva ne știam sigur. A fost aşa ciudat să merg după 90km pe bicicletă. Am avut așa o senzație de ciudată și deja începeam să mă întreb cum naiba o să alerg 21km. Apoi a urmat un pic de drum drept, m-am urcat iar pe bicicletă și nu m-am mai dat jos până la finish. Am ajuns dupa aproape 5h de pedalat 96km.

DSC_5747

Mi-am schimbat păpucii, m-am calmat, am mai băgat un gel, mi-am sărutat iar viitorul soț și am pornit. Am trecut scurt și pe la prima și singura oprire la toaletă. Am început să alerg și la fiecare pas aveam senzație de rău așa că am mers foarte foarte repede. Așa de repede că uneori depășeam alergători mai obosiți. După câteva ture mi-am revenit, doar că au început durerile la genunchi. Surpriză!!! (și nu prea) 😦 Am tot încercat să mai alerg, dar nu prea mi-a ieșit. Durerea era prea mare şi eu voiam să mă bucur de cursă. Așa că, am mers, am mers mult, vreo 19 ture de parc, 20+km, dar un pic, un pic am şi alergat.

DSC_5917

DSC_5957

Deși n-am prea alergat și eram și destul de obosită, mi-a plăcut mult în parc. Am fost încurajată. Mi-am auzit numele de multe ori. Abia așteptam să ajung în zona cu bureți pentru cele mai constante încurajări. Mulțumesc mult!, Răzvan!!! Iar Iulia, you are the best 😀 Aşa suporter mai rar.

Mi s-a spus că o să urmeze patru momente în care o să vreau să renunț. N-a fost așa. În schimb am avut două momente în care îmi doream foarte mult să continui. În timp ce mergeam la proba de alergare, am fost depășită de un concurent care pe spatele tricoului avea scris: „Nici eu nu știam că pot!”. Așa de tare m-a emoționat și mi-am amintit că în urmă cu doi ani nici eu nu știam asta și cu greu m-am abținut să nu plâng. Am încercat să înlătur emoțiile. Știu ce se întâmplă atunci când fac efort și plâng: atac de panică, sufocare, etc. Nu era momentul. Mai aveam jumătate din distanță de parcurs. Câteva ture mai târziu, am trecut pe lângă un băiețel care ținea o poză cu Moșion zâmbind, pe care scria „mulțumesc”. Asta m-a emoționat și mai mult. Moșion a fost un exemplu, şi continuă să fie, pentru fiecare sportiv care l-a cunoscut; un om care la peste 80 de ani participa la curse de alergare peste tot şi era mereu cu zâmbetul pe buze. Decedase în urmă cu câteva zile 😦 M-am emoţionat şi cu greu mi-am oprit lacrimile și am mers mai departe. 19 ture de parc au trecut mult mai repede decât mă așteptam. Pe tot parcursul lor am reîntâlnit oameni pe care îi cunoșteam, oameni cu care împărțeam aceeași pasiune. Și cu Lilica m-am întâlnit de multe ori și ne-am tot încurajat. Pe parcursul turelor am avut timp să refelectez și să răscolesc amintiri și am aflat de unde ne știam și unde ne mai văzusem 🙂 I-am zis că o aştept la finish pentru o poză deşi era cu o tură înaintea mea. Deja nu mai gândeam prea limpede :)) Au fost momente în care nu am prea înţeles ce se întâmpla cu mine. Uneori mintea parca stătea pe loc, alteori îmi venea pur şi simplu să râd.

emotii

Am terminat cursa după 9:25:23 😀 și uite așa am intrat și eu în familia Ironman România. A fost un moment emoţionant. N-am plâns dar am fost aşa de fericită.

DSC_5960

După ce mi-am îmbrăţişat partenerul şi mi-am revenit puţin, am mers și mi-am făcut poză cu Lilica. Eram amândouă la primul half 🙂

DSC_5975

DSC_5977

Mi-am făcut poză cu Răzvan, cel mai tare voluntar. Apoi am stat și i-am încurajat pe ceilalţi concurenţi. Cât timp eram în parc pe bancă, aplaudând, Diana Miazga, s-a oprit lângă noi cu o cutie de pizza din care am fost invitată să mă servesc. A fost cea mai bună pizza ever. Mulţumesc mult, Diana.

DSC_5986

Trăgând linia, sunt multe de învățat și multe care nu au mers cum au crezut. Dar esențialul a fost fix cum mi-am dorit. Mi-am dorit o cursă frumoasă, înconjurată de oameni dragi și prieteni sportivi. Nu știu la alte concursuri cum e, dar eu aici chiar m-am simțit ca într-o familie din care sunt mândră să fac parte. M-am bucurat de toată cursa și abia o aștept pe cea de anul viitor.

10644538_736970363078884_8090108063784424202_o

În ziua următoare am participat la premiere. Îmi plac premierile. Îmi place să-i aplaud pe cei mai muncitori. Cea mai mare surpriză a fost când mi-am auzit și eu numele. Știam că sunt ultima la categorie, dar eram în top 3 români așa că am fost premiată de Federația Română de Triatlon. Am fost așa de emoționată…nu sunt obișnuită să primesc premii la concursuri sportive. Cel mai tare a fost că am împărțit podiumul cu Andreea Călugaru. Anul trecut am cunoscut-o la Oradea. Îmi place tare mult blogul ei Linia de finish și este mereu o sursă de motivare. Felicitări, Andreea.

Mi-a plăcut tare mult la X-Man România și faptul că am trăit experiența cu cel pe care am ales să îmi fie alături face ca totul să fie și mai frumos. Mulțumesc, dragul meu. Te iubesc „mult de tot”.11699070_807801882652144_8541685762520930697_o

Și că tot ziceam de surprize, au mai fost câteva și după întoarcerea acasă. Club Moving ne-a făcut cadou câte un voucher de acces gratuit pentru o lună. Mulțumesc mult. Știu pe cineva care abia așteaptă să învețe să înoate 😉 Mulțumesc, Amalia, pentru flori. A fost o surpriză foarte frumoasă.

Și mulțumesc tuturor celor care s-au gândit la mine, care mi-au trimis mesaje de încurajare înainte și de felicitare după. Fiecare mesaj a contat foarte mult. De fier, de fier, dar tot mă umplu de emoție când mă gândesc la câți oameni au fost alături chiar dacă nu au fost fizic acolo cu mine. Vă mulțumesc mult.