Monthly Archives: august 2015
O Lume magică
Îmi place să cred că trăim într-o Lume magică; o Lume care ne scoate în cale, la orice pas, semne, indicii, lecții, oameni; o Lume care ne testează continuu, care ne răsplătește când îi facem pe plac sau ne învață minte atunci când îi suntem împotrivă; o Lume tolerantă care continuă să ne dea șanse; o lume frumoasă și extrordinară prin complexitatea ei.
Mereu am ridicat oamenii pe piedestaluri. Mi-am găsit oameni frumoși, cu idealuri și le-am pus eu măști în care să cred. Mi-am închipuit cât de extraordinari și perfecți sunt și am crezut în ei până…până am văzut că sunt și ei oameni la fel ca mine: cu defecte, slăbiciuni, cu zile proaste. Sunt oameni care și ei caută ceva. Unii chiar cred că au găsit calea, scopul, adevărul. Dar, adevărul e că ne spunem minciuni în fiecare zi că lucrurile sunt într-un fel sau altul, că am găsit „soluții” pentru diverse „probleme” când de fapt tot ce găsim e ocupație pentru minte. Și e foarte bine când facem așa. Atunci când mintea e ocupată cu obiceiuri sănătoase, noi putem trăi fericiți și ne putem bucura în liniște.
Cred că Lumea ne dă șanse, chiar cred asta. Observ tot mai multe repetiții; de la întâlnirea aceluiaș tip de persoane, la experiențe banale care se repetă zile la rând spunându-mi parcă: „Hei, uite, ia o nouă zi și de data asta profită de ea la maxim! Fii recunoascătoare! Mulțumește Universului că ești aici și poți experimenta! Trăiește! Iubește!”
Lumea asta nu pare să fie despre nimic anume și totuși e despre tot. Lumea asta e despre lucrurile pe care ni le spunem, pe care le adoptăm, despre firele pe care le țesem și adevărurile pe care le inventăm. Lumea asta e ca o poveste nemuritoare, dar e o poveste pe care o trăim și o scriem din mers.