El Camino, partea întâi


Am fost, am văzut, am trăit

Santi2015-2

Am ajuns sâmbătă seara în Zaragoza. Urma să rămânem aici peste noapte și dimineața să plecăm devreme spre Pamplona, de unde urma să ne începem călatoria. Cu ajutorul tehnicii, am reușit să ajungem la cazare. Aici am descoperit că în carțile românești de identitate nu este trecută data nașterii – cel puțin nu într-un mod evident. Am mâncat ceva, mi-am făcut un inventar al lucrurilor (pentru a putea la finalul călătoriei să trag concluzii legate de câte chestii inutile am avut cu mine) și m-am pus la somn.Santi2015-9

Ziua 1

Drumul cu trenul până în Pamplona a fost plin de emoții. Nu eram singurii pelerini din tren. Ajunse în Pamplona, am încercat să găsim drumul, dar…niciuna nu era prea bine documentată. Ne-am urcat în primul autobuz așa cum a făcut toată lumea și într-o spaniolo-italiană i-am spus șoferului și i-am arătat pe hartă unde vrem să ajungem. Nu știm ce a înțeles, dar după vreo jumătate de oră ne-am trezit de unde am plecat. I-am mai explicat o dată și ne-a mai luat într-o tură și ne-a zis unde să coborâm. De acolo, din nou, cu ajutorul tehnicii, am ajuns în zona pe unde trecea Camino. Mi-am luat scoică de pelerin pentru a mi-o agăța pe rucsac. Ne-am imaginat noi de unde o să ne luăm pașapoartele, dar în final am ajuns să întrebăm la Centrul de informații pentru turiști de unde am fost direcționate spre unul din Albergue pe lângă care chiar trecusem și cu care făcusem și o poză. Ne-am luat pașapoartele.

begin

A început ploaia. Partenera mea și-a uitat pașaportul în Albergue și s-a întors după el. S-a făcut ora 14 și s-au golit străzile. Am găsit un magazin deschis de unde am luat ceva de îmbucat. Am pornit pe drum. În sfârșit!!! Am ajuns din urmă două fete. Erau vesele și fără bagaje. Au ales să le expedieze până la următoarea oprire, împreună cu pelerinele de ploaie, acte… Când au aflat că suntem din România au exclamat cu bucurie „neighbors” și au bătut palma cu noi. Noi eram mai odihnite așa că le-am zis „Buen Camino!” și le-am lăsat în urmă. În urmă am lăsat și Pamplona și am început să urcăm spre Alto del Perdon, fiecare în ritmul ei.Santi2015-30

Din când în când mai ploua. Din când în când mai treceam pe lângă cineva sau cineva mai trecea pe lângă noi. Am întâlnit oameni care umblau sau care bicicleau. Celor de pe bicicletă părea că le e mai greu. Am ajuns la o cruce, unde era și o băncuță și am întâlnit o doamnă din America. Cred că avea vreo 70 de ani. Părea destul de obosită. Rămăsese și fără apă și eu aveam destulă așa că i-am dat ei apa din una din sticle. Era pentru a doua oară pe Camino. Am continuat drumul și în prima localitate, ne-am oprit scurt la un Albergue să mâncăm ceva. Doamna de mai devreme a apărut și ea și s-a așezat la o masă alăturată. Ne-a zis că vrea să se așeze undeva în Spania. Încă nu era hotărâtă unde. Am mâncat un sandwich vegetarian și o supă de legume și ne-am văzut de drum. A apărut și un curcubeu la un moment dat. Eram așa de entuziasmată și încă nu-mi venea să cred că fac asta. Rucsacul care mi se tot bătea de bazin mă aducea mereu la realitate.

Santi2015-41

Am ajuns sus, la Alto del Perdon, am admirat priveliștea, ne-am făcut niște poze și am început coborârea.

Santi2015-49

Odată cu ea a început și disconfort în genunchele drept. („Bine că mi-am lăsat acasă genunchera…nu-i nimic…o să îmi cumpăr una de aici…„) Soarele deja se pregătea să apună așa că am ales să înnoptez în Uterga. Am ajuns la Albergue, unde am fost întâmpinate cu apă și măsline și am primit ștampila pe pașaport. Am făcut un duș, am spălat hainele, am stat, am aranjat lucrurile pentru ziua următoare, am mâncat și m-am pus la somn entuziasmată la gândul că urmează o nouă zi pe Camino.Santi2015-63

Ziua 2

N-am dormit prea mult sau prea bine. Deși era liniște m-am trezit de multe ori. Pe la 7 dimineața am cedat și am zis că mă pregătesc de plecare. Era încă întuneric. Mi-am strâns lucrurile, mi-am atârnat hainele încă umede de rucsac și am luat micul dejun. Am așteptat-o și pe partnera mea să mănânce și am plecat împreună chiar când se crepa de ziuă. Am trecut pe lângă un migdal, dar nu mai văzusem unul așa că am desfăcut o migdală, m-am uitat la ea, am mirosit-o și am aruncat-o.

În prima localitate ne-am despărțit. Eu voiam să o iau pe drumul mai lung (cu vreo 2km) pentru a ajunge la o biserică foarte veche. Înainte să ies din oraș am găsit o plăcuță pe care scria că biserica lunea este închisă. Am ales să merg să-i văd totuși exteriorul. Pentru prima data pe Camino, mergeam singură. O vreme n-am găsit pe nimeni pe drum. Recunosc, au fost momente în care mi-a fost frică. Eram singură cuc și încercam să mă gândesc că fac ceva ce îmi doream de mult, că îmi trăiesc visul. Am trecut pe lângă plantații de ardei. Am auzit un câine și mi s-a făcut frică. Am trecut pe lângă el, dar n-avea nicio treabă cu mine. M-am oprit la Biserică. Am stat puțin acolo și mi-am văzut de drum. Cerul se înnora tot mai tare…

Santi2015-78

Posted on decembrie 3, 2015, in Camino, Călătorie, Drumuri. Bookmark the permalink. Un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: