El Camino, partea a doua


Continuare la El Camino, partea întâi:

…dar n-a plouat în ziua aia. A fost o zi extrem de călduroasă. Am băut foarte multă apă pe care n-am dat bani pentru că am întâlnit destule fântâni pe drum. Pe la prânz am ajuns la Puente la Reina unde, conform ghidului (care era împărțit pe etape) ar fi trebui să ajung în prima zi. Speram să fie un orășel mai mare de unde să îmi pot procura o genuncheră. N-a fost așa. Mi-am cumpărat doar niște fructe pentru drum. Mi-am propus să mănânc multe fructe.12006627_10204204763912939_1983690171328374507_o

Am continuat să urc și să cobor și așa mai departe prin soare și pe căldură. Noroc cu pălăria „de pelerin”. (așa mi-am imaginat eu, că pelerinii musai tre’ să aibe o pălărie de asta).

12028754_10204204767313024_5939008292507997003_o La fiecare pas mă însoțea durerea din genunchiul drept și uneori mai apăreau întrebări de genul „ce fac?„, „de ce fac?„. Apoi, a apărut și farmacia salvatoare unde am găsit genunchera mult visată. Am încercat vreo două modele și am ales-o pe cea care avea susținere bună a rotulei și îmi permitea să mă și mișc. Mai aveam totuși peste 600km de parcurs. Ca prin minune, durerea de genunche dispăruse, doar că între timp apăruse una nouă, în laba piciorului stâng. Mi-am zis: „nu mă las!” și am continuat drumul care m-a purtat prin zone foarte frumoase. Aveam așa un sentiment de fain când treceam pe lângă câmpurile cultivate sau când vedeam în zare câte un orășel spre care mă îndreptam. Îmi place așa mult arhitectura lor. Chiar dacă am observat că unele clădiri au doar fațada și în spate e moloz, tot mi-a plăcut. Mi-ar fi plăcut să locuiesc într-un orășel de ăsta, dar pe vremuri când erau animate de oameni, de evenimente, târguri, etc.
12022512_10204204764592956_521118672260634323_o

La un moment dat am trecut pe sub ceva șosea, printr-un tunel încărcat cu mesaje de-ale pelerinilor. Am găsit și mesajul pe care aș fi vrut să îl am la mine, imprimat pe o bucată de piele și atârnat de rucsac: Not all who wander are lost. Pentru că, asta credeam eu despre mine și despre drumul ăsta, că e doar o experiență, că nu e nimic din mine pierdut și cu nevoie de a fi regăsit.11223910_10204204776593256_1273518032583101294_o

Mi s-a făcut foame între timp și am așteptat cu mare entuziasm să ajung în următoarea localitate. Aici, m-am oprit la un bar care servea și mâncare și am stat chiar la bar. Mereu mi-am dorit să stau la bar singură, așa ca în filme și să am discuții cu barmanul în timp ce îmi savurez băutura. Mi-am luat și o bere. Era tare cald afară. Purtam tricoul de la Maraton Apuseni și barmanul m-a întrebat dacă alerg la maratoane în România. Mi-a tot zis că dacă vreau să sun în România gratis pot să folosesc calculatorul lui, dar nu voiam să sun pe nimeni. Am mâncat, mi-am terminat berea, am mai scris câteva mesaje celor de acasă și am pornit la drum. Mă hotărâsem să merg până în Estella și să înnoptez acolo. Ajunsă acolo, am consultat ghidul ca să văd lista de Albergue-uri și prețurile și am ales ANFAS. Scria că e pe bază de donație și mie îmi place să ajut. Am avut noroc să mai găsesc pat într-o cameră cu foarte multe paturi. Ce-i drept, era la etaj, dar ține de ideea de pelerinaj să accepți ce ți se dă și să renunți la confort. 12002437_10204204782793411_6133429614966968609_o

Baiul era că, la înregistrare nu-mi găseam buletinul. Am golit rucsacul de câteva ori, am încercat să reconstitui evenimentele…degeaba. „Ce să fac, ce să fac?” Am mers la recepție și i-am rugat, într-o spaniolă învățată din telenovele, să sune la Albergue-ul unde dormisem în ziua dinainte și la barul unde mâncasem, dar nu-mi găsise nimeni buletinul acolo. Am mai stat, m-am mai gândit și am mers din nou la recepție să văd ce e de făcut. Domnul de acolo s-a oferit să mă însoțească la poliție. Era un domn pe la 60-70 de ani poate, tare simpatic și emana așa un fel de căldură. Am stat destul de mult la poliție până a completat declarația și mi-a dat o hârtie care să țină loc de act de identitate pe teritoriul spaniol. Am cerut voie să folosesc ștampila poliției să pun o ștampiluță în pașaportul meu de pelerin, pentru a marca evenimentul. Aveam așa un sentiment de siguranță că sigur o să îmi găsesc buletinul înainte să ajung la Santiago. Domnul respectiv a fost tare drăguț cu mine și mi-a oferit suport. M-a invitat și să cinez cu el și echipa care administra Albergue-ul. Eu mănânc fără carne și nu prea am vrut să deranjez așa că am refuzat și am mâncat sigură în oraș, la un alt bar. La întoarcere am mai stat de vorbă cu dânsul și mi-a povestit despre Camino, pe care îl făcuse de câteva ori, despre activitatea desfășurată de ANFAS (organizație care sprijină persoanele cu dizabilități intelectuale sau de dezvoltare). Cei 7 EUR pe care îi plăteai pentru a rezerva un pat în Albergue megeau la asociația asta. Mereu aveau persoane ajutate de această organizație prin Albergue ca să ajute. Mi-a vorbit foarte frumos despre munca pe care o face și despre acești oameni. La momentul respectiv aveau o doamnă din program în Albergue și în timp ce vorbeam a intrat pe ușă și a rugat-o să îmi aleagă o brățară să mi-o facă cadou. A ales una cu culorile Spaniei pe care am purtat-o cât am stat pe Camino. Mi-am dorit să fac o poză cu ei. În timp ce ne făcea poza chiar patronul locului, doamna m-a strâns așa de tare…am fost puțin luată prin surprindere și n-am reacționat nicicum. M-am gândit de multe ori la asta și îmi pare rău că n-am răspuns îmbrățișării.11953320_10204204782113394_1036272797544160049_o

Ziua 3

Dimineață, așa cum mi-a promis, domnul acesta m-a condus până la drum (deviasem foarte puțin de la traseu ca să ajung la Albergue) și m-a îmbrățișat și mi-a urat drum bun. Și mi-a reamintit de fântâna cu vin. Auzisem de ea și abia așteptam să văd „minunea”. Frumos om!

Nici n-am intrat bine pe drum că a început puțină ploaie și am dat peste o patiserie unde am intrat să îmi iau micul dejun. Mi-am propus să acord mare atenție micului dejun. Cu stomacul plin am pornit la drum. În prima intersecție mi s-a părut că semnul arăta la stânga așa că pe acolo am luat-o. Am mers câteva sute de metri fără să găsesc un alt indicator și am realizat că nu mergeam bine atunci când am văzut o biserică pe lângă care trecusem în ziua anterioară. M-am întors în intrersecția cu pricina și am reevaluat indicatoarele. Prin orașul ăsta semnele erau cam ciudat poziționate, dar am reușit să ies cu succes.10623672_10204204783113419_6059295991967284572_o

Am fost ajunsă din urmă de un domn. Era francez, avea 64 de ani și îl chema Jean-Pierre și am continuat drumul împreună…

Posted on decembrie 15, 2015, in Camino, Călătorie. Bookmark the permalink. Un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: