El Camino, partea a treia


Continuare la El Camino, partea a doua

… Jean-Pierre știa puțină engleză și puțină spaniolă. Eu uitasem multă franceză. Într-o spaniolo-francezo-engleză am început să purtăm conversații pe diferite subiecte. Am aflat că anul trecut se oprise în Pamplona din cauza unei tendinite și se întorsese anul ăsta să continue. Mergea singur pentru că soției lui nu-i plăcea să meargă în drumeții și voia să ajungă la Santiago de Compostela înainte să se pensioneze. Era un om simpatic. Nu intenționam să merg cu cineva, dar mi-a ieșit în cale și pur și simplu am continuat în același ritm o vreme. Am ajuns și la vestita fântână din care curge vin. Eu nu sunt cunoscătoare de vinuri, dar Jean-Pierre, la cei 64 de ani ai săi, zicea că e un vin bun. Mi-a povestit și de vinul din Rioja, regiunea spre care ne îndreptam. Atâta îmi plăcea cum pronunța Rioja 🙂 O făcea cu atâta entuziasm.12034290_10204204784153445_2096881274725921347_o

Împreună am ajuns la Opcion unde era o intersecție și acolo, un om care ne spunea că drumul e la dreapta. Era o plăcuță care ne arăta că sunt două alternative. Ne-am uitat fiecare în ghidul lui și părea mai interesant să o luăm la stânga și să mergem prin pădure, destul de aproape de vârful Montejurra, aflat la 1040m altitudine. Deși omul din interesecție a insistat, noi ne-am văzut de drum și am ales calea mai grea și mai spectaculoasă. În acel om am văzut o ispită: aceea de a alege calea mai ușoară.

A urmat o porțiune foarte frumoasă de drum prin pădure. La un moment dat, ne-am luat cu povești și am pierdut drumul, dar foarte repede cineva ne-a strigat că nu mergem bine și ne-am revenit. O brândușă singuratică mi-a apărut în cale și m-a făcut să zâmbesc. Conversațiile cu JP erau destul de obositoare. Căutam cuvinte în trei limbi pentru a putea exprima idei simple. Îmi doream să-mi fi păstrat interesul pentru franceză și după clasa a opta. Îmi doream să fi învățat mai multă spaniolă înainte să mă pornesc pe Camino.

Santi2015-140

Santi2015-141

Am ieșit din pădure și a urmat o porțiune cu multe dealuri. Am tot urcat și am coborât și piciorul stâng dădea tot mai multe semne de oboseală. Dar totul era foarte frumos. Și îmi plăcea să am companie. La un moment dat se aude un sunet de acordeon. Ne apropiem și vedem o tanti care cânta la acordeon și alți doi oameni în fața unei măsuțe cu ouă fierte și nectarine din care puteai să îți iei ceva în schimbul unei donații. JP a stat deoparte și a privit cu suspiciune. Eu m-am bucurat că mi-au ieșit în cale. Am pus 2EUR și mi-am luat un ou și încercam să găsesc o nectarină care să nu fie stricată. În momentul ăla am auzit: „uite că le caută că sunt stricate”. Am fost surprinsă să-i aud vorbind în română. Apoi am mai auzit „dă-i dracu'”. N-am auzit contextul, așa că nu știu despre ce era vorba, dar am plecat puțin dezamăgită.

Santi2015-149

Era o zi cu foarte mulți oameni pe Camino. Erau de toate vârstele, din toate rasele, din toate colțurile lumii. Mi-ar fi plăcut să cunosc povestea fiecăruia. M-am gândit la a mea. M-am gândit la motivele mele. Începea să îmi fie dor de casă.

Am ajuns în Los Arcos, unde conform ghidului se termina etapa, dar era abia ora unu așa că ne-am oprit doar să mâncăm ceva. A început să plouă destul de tare și am profitat să vizităm faimoasa biserică Santa Maria de los Arcos. JP mi-a povestit despre stilul Baroc și înainte să ieșim ne-am pus câte o ștampiluță în pașaport.Santi2015-154

Între timp se mai domolise ploaia așa că ne-am hotărât să ne punem pelerinele și să pornim. La un moment dat am ajuns într-o intersecție unde indicatorul zicea să o luăm la dreapta, dar JP insista să o luăm la stângă pentru că se vedea că orașul în care trebuia să ajungem era înainte și nu era nevoie să înconjurăm. Mi-a ținut o teorie despre interesele unora de a duce drumul prin anumite zone. Eu am insistat că vreau să continui pe drum așa cum e el marcat. Nu mă interesau interesele unora sau să scurtez drumul. Voiam doar să merg pe Camino, fără să găsesc alte soluții. Nu prea i-a plăcut, dar a ales să facă așa cum voiam ținând neapărat să îmi amintească din când în când că ar fi fost mai scurt să o luăm înainte. Am trecut pe lângă un cioban care își păștea liniștit oile. Ne-a întrebat de unde suntem. Când a auzit că sunt din România s-a cam întristat și a zis că nu sunt prea mulți români care fac drumul. Am fost impresionată că știa franceza și engleza. M-am gândit atunci că dacă l-aș fi ascultat pe JP aș fi pierdut întâlnirea cu ciobanul.

Am ajuns în Sansol aproape de înserat. Aici, ni s-au cerut actele și pentru prima data erau obligatorii. Pe mine m-a ajutat hârtia de la Poliție, dar JP își uitase buletinul în Franța și avea doar cardul de sănătate european. Domnului de la recepție nu i-a păsat prea tare, dar după ce JP a insistat că nu e terorist și continua să întrebe dacă o să îl lase să doarmă afară, s-a înduplecat și l-a lăsat. Am fost norocoși: am ocupat ultimele două paturi. Ceilalți doi pelerini care așteptau la recepție la coadă au fost nevoiți să meargă în altă parte.

În timp ce mă pregăteam de duș am observat că piciorul meu se umflase. Mai erau și alte persoane în cameră care se plângeau de diferite dureri și un domn din Canada care avea o cremă miraculoasă cu arnică din care dădea tuturor. Mi-a dat și mie și mi-am pus mari speranțe în ea și am reflectat la rolul de vindecator pe care și-l iau unii oameni care au câte o soluție pentru orice.

Santi2015-165

Am coborât la cină unde i-am cunoscut pe Linda și Anthony, un cuplu din Londra care se mutase în Franța. Vorbeau amândoi bine și engleza și franceza. Cu JP se înțelegeau în franceză, cu mine în engleză. Mi-a plăcut de ei. Din păcate și Linda avea ceva probleme cu unul din picioare.

Reîntoarsă în camera m-am gândit la cât de frumos e pe Camino, cum suntem ca o mare familie. Cum ne ajutăm, cum avem încredere… Rucsacii stăteau în cameră pe rafturi, păpucii stăteau în hol la grămadă și nu prea mă gândeam că o să îmi fure cineva ceva. Cât de frumos era sentimentul ăsta; cât de frumoasă ar fi o lume în care am trăi bine unii cu alții, fără intenții ascunse; o lume în care să nu ne păzim la tot pasul…

Santi2015-163

Santi2015-164

Apoi a venit JP și și-a făcut patul cu spray împotriva ploșnițelor. Mi-a dat și mie și deși știam de problema cu ele pe Camino abia din momentul ăla le-am conștientizat, cel puțin în mintea mea pentru că n-am văzut niciuna pe Camino. Mi-am pus toate intențiile ca piciorul meu să fie bine până dimineață și m-am pus la somn. N-a fost o noapte prea liniștită. Patul scârțâia extrem de tare. Fobia de ploșnițe începea să se instaureze și dopurile de urechi erau prea enervante.

Ziua 4

M-am trezit înainte de șase și am început să mă pregătesc. Nu erau prea mulți treziți. Mă gândeam să profit și să plec singură, dar JP se trezise și el și după ce ne-am luat micul dejun am plecat în noapte împreună, folosind frontalele…

Posted on decembrie 21, 2015, in Camino, Călătorie. Bookmark the permalink. Un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: