Monthly Archives: ianuarie 2016

Recapitulare 2015

Am intrat cu mult optimism în 2015, pe meleaguri străine. Străine au devenit și unele persoane care ocupau un loc așa de important în viața mea. Dar, am învățat să accept și să merg mai departe.

După participarea la un curs de pictură am descoperit că am ceva potențial în direcția asta. Mi-am pictat atunci visele pe primul meu tablou. Uitându-mă acum la el, văd că am cam primit ce-mi doream, în doze mai mici sau mai mari: un pic de călătorit, un pic de muzică, un pic de biciclit, un pic de inspirație pentru scris, luni care mi-au luminat nopți și sori care mi-au încălzit zile, un picuțuc de natură și un viitor soț cu ochi căprui. Intenționam să continui și mi-am luat șevalet, pensule, culori, pânze, dar ceva n-am găsit. Încă mai caut.

10582952_10202972899477098_1596018642546336347_o

Am continuat să fac sport și în 2015. Deși antrenamentele s-au rărit am participat la cinci crosuri, cinci semimaratoane, două concursuri de înot, un half-ironman și am făcut partea de înot în ștafeta Virușii, la Triatlonul Clujului. Am cam lenevit la capitolul sport și n-am mai prea reușit să mă motivez.

2015s

În 2015 am reușit să ajung pe Camino de Santiago. Deși nu am reușit să îl termin, a fost o experiență foarte frumoasă.

2015 a fost un an greu, cu multe renunțări, cu multe zile ciudate. A fost un an în care am învățat că cele mai multe lucruri despre mine le învăț atunci când nu sunt singură; atunci când universul meu mic și „perfect” este „invadat”. Credeam că sunt bine, că am depășit multe, dar atunci când „butoanele” au început să îmi fie apăsate constant, am realizat cât de fragil e totul și de câtă muncă e nevoie. Deși de mult ori pare dificil de aplicat, am învățat că răbdarea face minuni. Am descoperit câte obiceiuri inutile am și cum totul e bine atunci când se face așa cum vreau eu.

2015 a fost un an bun pentru că mi-a arătat cât de mult am de muncit pentru a renunța la toate lucrurile inutile din care mi-am format universul.

 

 

Durerea, autocontrolul și puterea lui Dumnezeu

În timp ce conduc spre casă îmi place să ascult radio. Pe la ora la care ies mai prind la radio Meditații pentru părinți. Datorita unui tip care mi-a blocat mașina în parcare, azi am prins doar sfârșitul așa că am schimbat postul. Schimb posturile de radio obsesiv până găsesc ceva pe placul meu. Mi-a atras atenția o voce feminină și am continuat să ascult. N-am auzit de la început, dar povestea cum a reușit să învingă durerea înlocuind gândul „nu pot” cu cuvintele „sigur că pot”, cum atunci când durerea avea intensitate foarte mare se gândea că poate suporta și se ruga. Încet, încet durerea a fost tot mai ușor de suportat. Concluzia a fost că prin autocontrol și cu puterea lui Dumnezeu, dar cel mai probabil cu ajutorul puterii lui Dumnezeu a reușit să facă asta.

N-am putut să nu mă întreb de ce e mai ușor să acordăm credit lui Dumnezeu pentru reușitele noastre, să nu mă gândesc la toate momentele în care am simțit durere și am continuat pentru că am considerat că durerea nu trebuie să mă împiedice să îmi ating visele. Puterea e în noi, în alegerile pe care le facem: de a continua, a ne opri sau a renunța. Alegerea e a noastră: ne complacem în situație sau punem mâna/mintea și facem ceva.