Durerea, autocontrolul și puterea lui Dumnezeu


În timp ce conduc spre casă îmi place să ascult radio. Pe la ora la care ies mai prind la radio Meditații pentru părinți. Datorita unui tip care mi-a blocat mașina în parcare, azi am prins doar sfârșitul așa că am schimbat postul. Schimb posturile de radio obsesiv până găsesc ceva pe placul meu. Mi-a atras atenția o voce feminină și am continuat să ascult. N-am auzit de la început, dar povestea cum a reușit să învingă durerea înlocuind gândul „nu pot” cu cuvintele „sigur că pot”, cum atunci când durerea avea intensitate foarte mare se gândea că poate suporta și se ruga. Încet, încet durerea a fost tot mai ușor de suportat. Concluzia a fost că prin autocontrol și cu puterea lui Dumnezeu, dar cel mai probabil cu ajutorul puterii lui Dumnezeu a reușit să facă asta.

N-am putut să nu mă întreb de ce e mai ușor să acordăm credit lui Dumnezeu pentru reușitele noastre, să nu mă gândesc la toate momentele în care am simțit durere și am continuat pentru că am considerat că durerea nu trebuie să mă împiedice să îmi ating visele. Puterea e în noi, în alegerile pe care le facem: de a continua, a ne opri sau a renunța. Alegerea e a noastră: ne complacem în situație sau punem mâna/mintea și facem ceva.

Posted on ianuarie 6, 2016, in Lecții. Bookmark the permalink. 2 comentarii.

  1. Hey!

    Ai scris frumos..am dat like pt compunere.. 🙂
    E convinegerea ta..bravo tie ca ti-o sustii…

    „D-zeu s-a uitat la tot ce facuse si iata ca erau foarte bune.” – Geneza 1:31

    „Eu as alerga la D-zeu, lui D-zeu i-as spune necazul meu.” – Iov 5:8

    Sigur, contextul de unde sunt extrase cele de mai sus e mult mai complex…probabil , SI DE ACEEA, unii se folosesc in afara de ceea ce stiu si au in ei de la „Natura” si de energia spirituala…atat timp cat pe ei ii ajuta, cine suntem noi sa-i judecam si sa le-o taiem…?!? 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: