O viață nouă


Au trecut deja două luni de când am început o viață nouă și o nouă viață a apărut în viața mea. Abia acum simt că mă compleșește emoția aia despre care am tot auzit vorbindu-se. Mă uit la bebelușul ăsta și nu-mi vine să cred că e al nostru. Viața în trei este…diferită. Lucruri care înainte păreau așa ușoare, azi devin adevărate provocări. Altele, care păreau grele, azi au devenit obișnuință. Lucruri pe care mi-am propus să le fac cu ea, au devenit amintiri.

Unii spun că dacă vrei să îl faci pe Dumnezeu să râdă, fă-ți planuri. Dar, uneori, nu e în totalitate așa. Spuneam înainte să nasc: „Pot doar să sper că, făcându-mi planuri, o să influențez universul să contribuie și să să fie totul cât mai aproape de ce îmi doresc.” Mi-am dorit să nasc pe 27 decembrie. Mi s-a părut mie că data aceea ar fi potrivită pentru un bebeluș care, conform spuselor doctorului, urma să vină pe lume pe la 38 de săptămâni. Mi-am trecut în calendar ziua ei de naștere pe 27.

La controlul de la ora 15, din ziua aia, am aflat că eram deja în travaliu. Am fost trimisă la plimbare vreo două ore, timp suficient să îmi iau cele câteva lucruri de care aveam nevoie în maternitate.

Și aș fi născut probabil în aceeași zi dacă nu aș m-aș fi încăpățânat să nu vreau peridurală. Dar, pentru a evita să ne chinuim, și eu și bebelușul, am acceptat să mi se facă. Și bine am făcut. Nici nu vreau să îmi imaginez cum ar fi fost experiența fără. În loc să mă chinui ore întregi în durerile alea care mă lăsau fără aer, am putut să mă concentrez pe ceea ce aveam de făcut. Mi-am dorit o naștere 100% naturală. Chiar dacă nu a fost chiar așa, experiența a fost una pozitivă și doctorul, moașa, anestezistul și restul personalului au făcut tot ce era nevoie pentru ca eu să mă simt cât mai bine. Am învățat din asta că, în unele situații, e bine să lași controlul deoparte și să ai încredere în cei pe care i-ai ales să aibă grijă de tine.

Soțul meu și-a dorit să fie alături pe tot parcursul nașterii. Și ce de ajutor a fost asta. Nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi fost să fi fost singură prin toată această experiență. Suportul lui a fost de mare ajutor. Mi s-a părut frumos să încheiem împreună ceva ce am început împreună 😛

E interesant cum odată cu expluzia totul se schimbă. Toată durerea dispare și primești un bebeluș de care să ai grijă. Un bebeluș care te salută prin singura lui formă de reacție. Nici nu știu exact ce am simțit atunci. Știu doar că îmi venea să zâmbesc. Era 1:42 dimineața.

După o oră, mi-au adus-o să o hrănesc. Deși nu venea nimic, a stat cuminte și a supt 40 de minute. Draga de ea a continuat să facă asta cât timp am stat în maternitate. Făcea antrenament la sân și apoi venea foamea și nu oricum, ci cu plânsete mari.

În maternitate a fost destul de simplu. Totul era pus la dispoziție. Doar trebuia să ceri ceva și primeai: obiecte, ajutor cu bebelușul, sfaturi… Mi-a plăcut că am putut primi vizite. Acolo era ușor să le primesc.

Odată ajunși acasă a fost puțin mai greuț. Îmi pusesem eu 27 decembrie în calendar, dar lucurile nu mi le chiar organizasem. (La asta a contribuit puțin și FanCurier. Dar, nu mai sunt așa supărată pe ei.) Lăpticul a venit abia spre seară așa că a trebuit să fugim la farmacie să cumpărăm biberon, lapte praf, lanolină.

Îmi propusesem să nu las copilul să doarmă în pat cu noi. Și a durat minunea vreo trei zile. I-am ascultat protestele și de atunci dormim liniștiți, toți trei, în același pat. (Am încercat o dată faza cu pătuțul și după ce a protestat stând trează până la ora 2, am renunțat). Și ce bine e când ziua nu am nevoie să recuperez somn. Pot profita să fac chestii în perioadele în care doarme. La început chiar puteam să ies vreo două ore să fac orice. Acum e mai imprevizibilă.

Până acum am învățat că, cu foamea nu e de glumă și momentul nu trebuie amânat: asta mică nu stă bine cu răbdarea: moștenire pe ramură maternă 😀 E foarte rezistentă la somn, așa că de multe ori adoarme cu scandal. Noroc că s-au inventat aplicații care imită sunetul aspiratorului: cel mai bun zgmot de adormit. Doarme deja de două ore. Crește, începe să își regleze activitatea. Nu mi-e dor de perioada în care mânca aproape non-stop și dormea somnuri de câte 15 minute.

Momentul preferat al zilei e dimineața. Dimineața e veselă: zâmbește, vorbește. Schimbatul primului scutec al zilei e un moment special. Are o fățucă de îți vine să o umpli de pupici.

E frumos cu bebeluș. Deși uneori e greu și simți că abia îți ajunge timpul să faci ceva și pentru tine, e frumos. Încerc să nu renunț la cafeaua de dimineață (care uneori e la prânz sau mai târziu). Încercăm să facem cât mai des plimbări afară. Deși e mai greu cu mersul la evenimente momentan, mergem la cele unde liniștea nu e necesară (cum ar fi protestele). O ținem în brațe și îi lăsăm și pe alții să o facă. Ne bucurăm de ajutorul bunicilor și altora care vor să ne ajute. Viața e mai frumoasă în continuare 🙂

O primăvară frumoasă vă doresc (în suflet infinită și afară până vine vara) 🙂

Cu drag,

Alex

Posted on martie 1, 2019, in Days of Our Lives, Emoții, Familie, Lecții. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: