Category Archives: Alimentație

Schimbarea în alimentaţie – follow up

„Ma bucur din suflet ca urmand reteta d-nei Dr. Adela Filipescu organismul meu funtioneaza normal iar retele sunt foarte gustoase, nu trebuie sa rabzi foame insa trebuie neaparat sa-ti rezervi timp pt gatit. Eu am doar o saptamana de cand am inceput dieta si ma bucur ca nu trebuie sa rabd foame. Tot respectul pt munca ei !

Alexandra, daca vezi randurile mele te rog scrie cum a evoluat totul la tine ! Vad ca a trecut un an iar tu ar trebui sa ai rezultate bune deja ! Scrie te rog !”

Am primit recent comentariile de mai sus la postarea mea despre schimbarea în alimentaţie pe care am făcut-o acum ceva vreme. S-au întâmplat multe de când am început să merg la nutriţionist. În primele două luni am slăbit foarte tare, deşi nu era ceva ce îmi doream în mod special, mi s-a curăţat faţa foarte frumos, mi s-a reglat ciclul menstrual şi am scăpat de stările de ameţeală pe care le aveam. Cu gătitul mă descurcam. Îmi făceam programul în jurul gătitului şi a mersului la piaţă. Ajunsesem să fiu destul de eficientă şi să petrec cât mai puţin timp cu cele două activităţi. Social mă descurcam binişor dar eram mai mereu pe fugă. Apoi am început să fac tot mai multe antrenamente şi a început să devină tot mai greu. Simţeam că mâncarea nu mai e suficientă şi mi-era tot mai greu să mă organizez. Am început să fiu tot mai stresată. După patru luni am cedat şi am început să mă descurc pe cont propriu. Devenisem şi destul de dependentă de doamna doctor şi îmi era greu să mă descurc atunci când apărea ceva neprevăzut. Urma să merg la dânsa doar pentru control, de două ori pe lună, doar că a trebuit să amâne una din consultaţii şi a rămas că mă anunţă când poate şi a rămas aşa.

După cele patru luni în care am mâncat peste 90% ceea ce mi-a fost prescris, am început să o iau mai uşor. Încă mai folosesc multe din reţetele primite. Nu pot să zic că mi-e foarte bine. Încă nu am reuşit să îmi găsesc un echilibru din punct de vedere al alimentaţiei. Încă sunt perioade în care am foarte multă grijă şi perioade în care mai uit să fac asta; perioade în care gătesc aproape totul şi perioade în care nu gătesc nimic. Evident toate sunt conectate cu partea mea spirituală. Şi acolo încă lucrez şi am încredere că o să fie bine.

Încă mă mai gândesc să merg la nutriţionist, dar acum o să caut pe cineva care să mă înveţe să mă descurc singură. Cred că mereu primim sau, mai bine zis, acceptăm ceea ce este mai potrivit pentru noi în acel moment. Doamna Dr. Adela Filipescu m-a ajutat foarte mult în perioada în care am mers la dânsa şi m-a repus pe picioare.

Dragă Dana, îţi doresc să ai parte de multă sănătate şi echilibru.

love-yourself-enough-to-have-a-healthy-lifestyle-quote-1

 

 

 

 

Schimbări

„Your life does not get better by CHANCE, it gets better by CHANGE.” – Jim Rohn

Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi plac schimbările, chiar dacă de multe ori mă plâng la început și devin stresantă. 😛 Dar, fiecare schimbare e o nouă provocare. Uneori vine din mine, alteori cei din jurul meu sunt „vinovați. Schimbările sunt bune și ne ajută să evoluăm și chiar dacă pot părea schimbări „în rău” cu siguranță sunt lecții de învățat pentru a deveni mai puternici sau a ajunge mai aproape de esență.

Deși n-a trecut nici jumătate din an simt că anul ăsta e unul foarte încărcat cu schimbări; cel puțin până acum a fost. Și, dacă ar fi să analizez ultimii 5 ani și să fac o regulă aș zice că „dorul de ducă” e justificat :). Dar se pare că anul ăsta, din motive obiective, n-o să plec nicăieri, așa că mi-am cumpărat bicicletă….glumesc.

Totuși, nu glumesc legat de faptul că mi-am cumpărat bicicletă 😀 Mi-am cumpărat o cursieră și am botezat-o Erika și împreună pornim către destinația triatlon. E reglată și umflată. Eu sunt echipată cu tot ce trebuie: cască, ochelari, mănuși, pantaloni speciali. Acum așteptăm niște vești bune din partea vremii. Nu că am avea ceva cu ea, dar am prefera să ne începem călătoria pe vreme bună. Amândouă suntem emoționate și nerăbdătoare să pornim la drum.

erika

 

Acum șapte săptămâni mai făceam o schimbare majoră în viața mea. Încă nu-mi vine să cred că au trecut șapte săptămâni de când am început să am un regim alimentar indicat de nutriționist în care eu îmi gătesc toată mâncarea. În timpul ăsta am devenit destul de bună: mâncarea e mai gustoasă și eu mă organizez tot mai bine, iar banii pe care îi dau pe mâncare sunt mai puțini. În fiecare vineri primesc meniul pe o săptămână. Meniul include ceea ce trebuie să mănânc la cele trei mese principale și două gustări. Cantitățile sunt exacte (zece alune, două mere, doi cartofi etc) și eu încerc să le respect. Sâmbătă dimineața îmi fac lista de alimente de care am nevoie pentru noul meniu, compar cu ce am în bucătărie, fac diferența și finalizez lista de cumpărături. Am învățat că legumele și fructele cele mai ieftine și mai bune le găsesc în piață. Cheltui aproximativ 70-80RON pe săptămână pentru toată mâncarea din meniu. Odată ce am ingredientele, îmi fac o listă pe zile și feluri de mâncare și încerc să mi  le grupez astfel încât să gătesc cât mai multe în același timp și cât mai rar pentru a avea timp de toate celelalte activități ale mele. E o aventură și am în fiecare zi satisfacția că îmi hrănesc corpul cu tot ceea ce el are nevoie. Legat de alimentație, ieri am mâncat primul meu pește: somon la cuptor. Am fost vegetariană aproape doi ani, dar după ce am stat și am analizat am ajuns la concluzia că vreau să introduc peștele în dieta mea. A fost un eveniment important pentru mine și l-am sărbătorit împreună cu cineva drag.

Și pentru că sunt în febra schimbărilor, azi după foarte mulți ani, mi-am luat în sfârșit un scaun de genul celor din IKEA și mi-am redecorat living-ul. Nu de alta, dar azi a avut loc prima ediție a Clubului de Carte și trebuia sărbătorit prin achiziționarea unui obiect de mobilier care să facă lectura mai confortabilă 🙂

scaun

S-au întâmplat și alte schimbări care țin de felul în care privesc viața. Am început să reconsider credințe împrumutate și să caut mai mult răspunsurile în mine. Reflectez mult la diverse teme și îmi pun multe întrebări și multe lucruri sub semnul întrebării. E un proces destul de greu și care mă scoate de multe ori din zona de confort și îmi dărâmă convingeri pe care le am. Dar, odată pornită la drum, nu prea mai e cale de întoarcere, așa că merg înainte…ceva o ieși din asta 🙂

Să avem grijă de noi! E important!
Cu drag,
Alex

M-am hotărât să fac o schimbare

Trăim în vremuri în care suntem bombardați cu informații din toate părțile. Se fac studii continue care confirmă sau infirmă tot felul de teorii. Partea grea e atunci când trebuie să facem alegeri.

Postul ăsta este despre alimentație.

Am avut o copilărie + adolescență în care mâncarea de bază erau cartofii și dulciurile, în care refuzam să mănânc legume (pe care aveam grijă să le aleg din mâncăruri) și în care fructele nu prea se regăseau sau lactatele (înafară de lapte care mergea așa de bine cu orice fel de prăjitură…). Cu trecerea timpului au început să îmi placă și alte alimente și să încep să mănânc chestii tot mai diverse. În august 2012 am renunțat la carne și a fost momentul cel mai important pentru că atunci am hotărât că n-o să mai zic nu legumelor și fructelor de orice fel.

Din 2012 am fost mai preocupată de ce mănânc și cum mănânc dar nu suficient. Am mai citit câte un articol, am mai fost pe la prezentări despre mâncare vegetariană, vegană, raw-vegană. M-am gândit mult timp la ce alimente să renunț. Eram chiar foarte pornită să devin vegană. Cu toate că știam cât de importantă este alimentația am continuat să fac excese și să nu țin cont de reguli de bază.

De câteva săptămâni, după ce m-am confruntat cu o viroză, cu o lipsă extremă a poftei de mâncare și cu mâncatul tot mai haotic am hotărât că a venit momentul să fac o schimbare. Pentru că informațiile sunt așa de multe și părerile împărțite am considerat că am nevoie de ajutor. Așa că am început să întreb lumea și să îmi caut un nutriționist. Și am găsit mai mulți și am ales. După ce am avut o discuție cu nutriționistul, pe lângă faptul că am înțeles greșelile pe care le fac, am devenit și conștientă de faptul că prin alimentație pot să fiu mai precaută atunci când vine vorba de boli sau probleme de sănătate familiale.

Pentru că acum mi se pare că situația e oarecum scăpată de sub control și mâncatul sau mai bine zis alesul mâncării îmi produce prea mult stres, am ales să am încredere în nutriționist și am optat pentru un meniu personalizat în care mi se spune exact ce să mănânc și mi se dau și rețetele.

Ieri am primit meniul pentru prima săptămână și azi am plecat foarte entuziasmată la cumpărături. Și la final, când am văzut ce am cumpărat, m-am simțit foarte bine 🙂

Așa că de azi, gata cu excesele și cu mâncatul haotic. De azi mă apuc de gătit. Azi o să îmi prepar prima supă de salată.

IMG_1314

Schimbări în alimentație

În timp ce conduceam azi și mă gândeam la cum am devenit vegetariană, am avut o „revelație”.

Cred că cele mai multe schimbări/renunțări din ultimii 2-3 ani au început prin replici de genul: „ce ciudat e și ăsta” sau „de ce ți-ai complica viața” sau „eu n-aș putea” sau „cum poți să crezi (în) așa ceva”. Uitându-mă în urmă și punându-mi întrebarea „cum și de ce am ajuns să fac asta” înțeleg că prima dată a fost îndoiala, urmată de bombardament de informații pe acea temă, de alegere și în final certitudinea că este cel mai bun lucru pentru mine.

Deși mereu spuneam că am renunțat la carne pentru că am văzut o emisiune, România, te iubesc, din 24 iunie 2012, despre cum sunt crescute animalele în fermele din România, care m-a pus pe gânduri, azi mi-am dat seama că totul a început mult mai devreme, prin 2011, când lucram la UMT CG Group în New York și făceam naveta săptămânal în Pennsylvania unde aveam un coleg vegan. Ieșeam în fiecare săptămână cel puțin o dată la cină și mereu trebuia să căutăm un restaurant unde să fie mâncare pe care să o poată mânca. N-am înțeles de ce ar fi cineva vegan, de ce ar complica totul, cum poate cineva să nu mănânce carne și mai ales lactate. Aproximativ un an mai târziu, după ce am văzut emisiunea despre care vorbeam mai sus, am înțeles că nu e normal ce se întâmplă și m-am hotărât să mănânc mai puțină carne. Eram destul de certată cu fructele și legumele așa că a urmat o perioadă în care dacă exista variantă agreate de mâncare fără carne, o alegeam.

Dar, la începutul lui august 2012, într-o vacanță cu părinții la băile Tășnad, am hotărât să nu mănânc deloc carne. După o săptămână fără carne într-un loc care nu era cel mai vegetarian-friendly loc am înțeles că trebuie să continui cu asta. Următoarea hotărâre și cea mai importantă, zic eu, a fost să zic da fructelor și legumelor de tot felul. Așa am început să mănânc spanac și alte frunze sub orice formă.

În septembrie 2012 când am început să fac Yoga, mulți au presupus că am renunțat la carne pentru că cei de acolo mi-au zis că e bine pentru mine. De fapt simțeam asta de mult timp. Tot ce a urmat, felul în care am început să mă simt, energia multă pe care am început să o am, faptul că corpul meu a devenit mai zvelt și mai sănătos sunt o confirmare că am ales bine.

Au urmat și alte schimbări: renunțarea în proporție de 99.99% la cuptorul cu microunde și 100%  la alcool. Urmează zahărul, ouăle și lactatele, dar încet și cu treabă bună. Mintea e destul de greu de convins să renunțe dintr-o dată așa că lucrăm la asta.

Am fost întrebată de curând dacă am observat că sunt mai fericită de când nu mănânc carne. Nu știu dacă lipsă cărnii are vreun efect asupra fericirii, dar știu că sunt fericită că am luat decizia asta.

Ca și concluzie, aleg mereu lucrurile care simt că sunt cele mai bune pentru mine și consider că sunt datoare față de corpul meu să fac tot pot pentru a fi sănătos și pentru a se dezvolta frumos.

Îmi iubesc corpul și îi sunt recunoscătoare pentru susținere în tot ceea ce aleg să fac.