Category Archives: Drumuri

El Camino, partea întâi

Am fost, am văzut, am trăit

Santi2015-2

Am ajuns sâmbătă seara în Zaragoza. Urma să rămânem aici peste noapte și dimineața să plecăm devreme spre Pamplona, de unde urma să ne începem călatoria. Cu ajutorul tehnicii, am reușit să ajungem la cazare. Aici am descoperit că în carțile românești de identitate nu este trecută data nașterii – cel puțin nu într-un mod evident. Am mâncat ceva, mi-am făcut un inventar al lucrurilor (pentru a putea la finalul călătoriei să trag concluzii legate de câte chestii inutile am avut cu mine) și m-am pus la somn.Santi2015-9

Ziua 1

Drumul cu trenul până în Pamplona a fost plin de emoții. Nu eram singurii pelerini din tren. Ajunse în Pamplona, am încercat să găsim drumul, dar…niciuna nu era prea bine documentată. Ne-am urcat în primul autobuz așa cum a făcut toată lumea și într-o spaniolo-italiană i-am spus șoferului și i-am arătat pe hartă unde vrem să ajungem. Nu știm ce a înțeles, dar după vreo jumătate de oră ne-am trezit de unde am plecat. I-am mai explicat o dată și ne-a mai luat într-o tură și ne-a zis unde să coborâm. De acolo, din nou, cu ajutorul tehnicii, am ajuns în zona pe unde trecea Camino. Mi-am luat scoică de pelerin pentru a mi-o agăța pe rucsac. Ne-am imaginat noi de unde o să ne luăm pașapoartele, dar în final am ajuns să întrebăm la Centrul de informații pentru turiști de unde am fost direcționate spre unul din Albergue pe lângă care chiar trecusem și cu care făcusem și o poză. Ne-am luat pașapoartele.

begin

A început ploaia. Partenera mea și-a uitat pașaportul în Albergue și s-a întors după el. S-a făcut ora 14 și s-au golit străzile. Am găsit un magazin deschis de unde am luat ceva de îmbucat. Am pornit pe drum. În sfârșit!!! Am ajuns din urmă două fete. Erau vesele și fără bagaje. Au ales să le expedieze până la următoarea oprire, împreună cu pelerinele de ploaie, acte… Când au aflat că suntem din România au exclamat cu bucurie „neighbors” și au bătut palma cu noi. Noi eram mai odihnite așa că le-am zis „Buen Camino!” și le-am lăsat în urmă. În urmă am lăsat și Pamplona și am început să urcăm spre Alto del Perdon, fiecare în ritmul ei.Santi2015-30

Din când în când mai ploua. Din când în când mai treceam pe lângă cineva sau cineva mai trecea pe lângă noi. Am întâlnit oameni care umblau sau care bicicleau. Celor de pe bicicletă părea că le e mai greu. Am ajuns la o cruce, unde era și o băncuță și am întâlnit o doamnă din America. Cred că avea vreo 70 de ani. Părea destul de obosită. Rămăsese și fără apă și eu aveam destulă așa că i-am dat ei apa din una din sticle. Era pentru a doua oară pe Camino. Am continuat drumul și în prima localitate, ne-am oprit scurt la un Albergue să mâncăm ceva. Doamna de mai devreme a apărut și ea și s-a așezat la o masă alăturată. Ne-a zis că vrea să se așeze undeva în Spania. Încă nu era hotărâtă unde. Am mâncat un sandwich vegetarian și o supă de legume și ne-am văzut de drum. A apărut și un curcubeu la un moment dat. Eram așa de entuziasmată și încă nu-mi venea să cred că fac asta. Rucsacul care mi se tot bătea de bazin mă aducea mereu la realitate.

Santi2015-41

Am ajuns sus, la Alto del Perdon, am admirat priveliștea, ne-am făcut niște poze și am început coborârea.

Santi2015-49

Odată cu ea a început și disconfort în genunchele drept. („Bine că mi-am lăsat acasă genunchera…nu-i nimic…o să îmi cumpăr una de aici…„) Soarele deja se pregătea să apună așa că am ales să înnoptez în Uterga. Am ajuns la Albergue, unde am fost întâmpinate cu apă și măsline și am primit ștampila pe pașaport. Am făcut un duș, am spălat hainele, am stat, am aranjat lucrurile pentru ziua următoare, am mâncat și m-am pus la somn entuziasmată la gândul că urmează o nouă zi pe Camino.Santi2015-63

Ziua 2

N-am dormit prea mult sau prea bine. Deși era liniște m-am trezit de multe ori. Pe la 7 dimineața am cedat și am zis că mă pregătesc de plecare. Era încă întuneric. Mi-am strâns lucrurile, mi-am atârnat hainele încă umede de rucsac și am luat micul dejun. Am așteptat-o și pe partnera mea să mănânce și am plecat împreună chiar când se crepa de ziuă. Am trecut pe lângă un migdal, dar nu mai văzusem unul așa că am desfăcut o migdală, m-am uitat la ea, am mirosit-o și am aruncat-o.

În prima localitate ne-am despărțit. Eu voiam să o iau pe drumul mai lung (cu vreo 2km) pentru a ajunge la o biserică foarte veche. Înainte să ies din oraș am găsit o plăcuță pe care scria că biserica lunea este închisă. Am ales să merg să-i văd totuși exteriorul. Pentru prima data pe Camino, mergeam singură. O vreme n-am găsit pe nimeni pe drum. Recunosc, au fost momente în care mi-a fost frică. Eram singură cuc și încercam să mă gândesc că fac ceva ce îmi doream de mult, că îmi trăiesc visul. Am trecut pe lângă plantații de ardei. Am auzit un câine și mi s-a făcut frică. Am trecut pe lângă el, dar n-avea nicio treabă cu mine. M-am oprit la Biserică. Am stat puțin acolo și mi-am văzut de drum. Cerul se înnora tot mai tare…

Santi2015-78

Mic Inventar

Au trecut aproape 28 de ani de când mi-am început călătoria. Până acum a fost o călătorie nu foarte zbuciumată. Au fost DSC00175coborâri; unele mai mici, unele mai mari, unele peste care am trecut ajutată de alții, unele pe care le-am ținut doar pentru mine și le-am depășit singură. A fost o călătorie frumoasă, cu multe lecții, cu mulți oameni…unii au venit, au stat puțin și au plecat. Alții au zăbovit mai mult. Și sunt acei, puțini, care rămân alături de mine mereu. Fiecare persoană întâlnită are un loc special în inima mea și poate nu v-am zis niciodată ce mult însemnați pentru mine.

Stau și mă privesc cuvintele frumoase pe care le-am primit pe niște bucățele de hârtie colorată și îmi amintesc de cuvintele frumoase pe care le-am auzit de curând și mă simt cuprinsă de emoție. E un sentiment așa de frumos: un mix de entuziasm, de „totul este posibil”, de curaj, de speranță, de încredere. „Fericire” pare un cuvânt prea mic pentru a descrie tot ce simt acum. 

Începutul călătoriei

În primăvara anului 2012 am început să accept că relația în care eram de șase ani nu mai era ceea ce îmi doream. Nu mai știam să funcționăm împreună, nu mai reușeam să ne conectăm. La scurt timp a venit și hotărârea de a pleca fiecare pe drumul lui.  Ne-am despărțit ca prieteni și am reușit să păstrăm legătura de prietenie. În continuare ne bucurăm de lucrurile frumoase care ni se întâmplă și la nevoie suntem prezenți. Deși multora li se pare ciudat, nouă ni se pare firesc ca după o perioadă așa de lungă de timp în care am fost cei mai buni prieteni, în care am împărțit și bune și rele, să continuăm să avem o legătură.

În iunie 2012 am făcut pasul. A urmat o perioadă interesantă/ciudată. A trebuit să scap de atașamente. A trebuit să învăț să funcționez singură. Nu-mi plăcea să fiu singură. De multe ori totul părea fără sens. Am avut destule momente când speram ca lucrurile să revină la „normal”, urmate de momente în care știam că luasem decizia cea mai bună pentru mine. 

Am trecut destul de singură prin despărțire. Prietenele mele erau ocupate cu ale lor și nu au dat prea multă importanță. Probabil că și atitudinea mea că „totul e bine” a contribuit la asta. Dar cu siguranță mi-ar fi plăcut să fie mai aproape de mine.

I. Yoga

La începutul lui iulie 2012 am hotărât că trebuie să fac ceva așa că am început să caut un studio de Yoga. (Despre Yoga o să scriu un alt post.) Am găsit un loc și am mers și acolo am cunoscut-o pe Iulia, care era la prima ei oră de Yoga. Am vorbit și la sfârșit am făcut schimb de numere de telefon să ne anunțăm în cazul în care găsim alt studio de Yoga, pentru că pentru mine tipul de Yoga care se practica acolo nu er foarte potrivit. Aveam un sentiment legat de Iulia. Știam că urmează ceva frumos.

În perioada următoare am reluat legătura cu una din colegele de facultate și am descoperit că avem multe lucruri care ne apropie. L-am cunoscut pe Răzvan, care mi-a arătat că pot să am lucrurile pe care mi le doresc, care mi-a redat încrederea în mine. Împreună cu el am făcut cunoștință cu Tangoul. Am găsit pe http://www.evenimenteincluj.ro/  Workshop Incredere in feminitate si maniere de lady și m-am înscris fără să știu despre ce e vorba.

II. 10 Septembrie 2012

Am primit un telefon de la Iulia care găsise un studio de Yoga unde orele începeau din 10 septembrie. Îmi place să zic că 10 septembrie 2012 e ziua în care am pornit la drum, ziua în care am ales să îmi schimb viața. Mi-am început ziua foarte veselă. Urma ca seară să merg la prima oră de Yoga și la prima oră de Tango. Dimineața am primit un e-mail, de la primul meu profesor de Yoga, care conținea un filmuleț motivațional.

Cred că a fost primul moment în care m-am simțit conectată cu Universul și am simțit că îmi trimite semne că sunt pe drumul cel bun. Era clar că urmează o zi importantă. Eram în fața curții unde urma să se țină cursurile de Yoga și căutam intrarea când se apropie cineva de mine și mă întreabă dacă eu sunt Alexandra. Era Adela, cea care ținea workshop-ul de feminitate la care mă înscrisesem. A venit și Iulia la ora de Yoga și așa am descoperit că ea și Adela erau prietene și că urma să participe și ea la workshop. Tot ce s-a întâmplat până în momentul ăsta a fost pregătirea pentru călătorie, împachetatul bagajelor.

III. Workshop-ul de feminitate

Am mers la workshop fără vreo așteptare. Ceea ce am trăit acolo în câteva ore cu alte femei a fost extraordinar. Așa de multă emoție și pentru prima oară am privit în mine și m-am văzut cu adevărat. Și în acel moment a început călătoria mea…