Category Archives: Vacanță

Un nou limbaj de programare

 

După 11 ani de activitate în UMT Software, a venit momentul să îmi iau o pauză pentru a învăța un nou limbaj de programare. Am urmărit deja multe tutoriale, am citit numeroase articole, am primit sfaturi de la seniori și acum sunt gata să scriu:

„Hello World!”.

Credeam că va fi mai ușoară despărțirea temporară, dar sunt așa de multe emoții care mă încearcă. Am investit așa de mult în toată bucățica de care mă ocup. Am crescut-o din nimic, am organizat-o cum am știut mai bine, iar acum trebuie să o las pe mâinile altcuiva. Deși sunt sigură că o să se descurce, tot mă cuprinde o tristețe. Sper să mă descurc și eu 🙂 E prima dată când trebuie să renunț la control la un nivel așa de ridicat și asta e foarte greu. Presupun că e primul pas pentru a intra în noul rol despre care am auzit că nu se potrivește prea bine cu controlul. Cu toate astea, deja îmi fac planuri pentru ce și cum o să programez. O fi bine, o fi rău? Habar nu am. Pot doar să sper că, făcându-mi planuri, o să influențez universul să contribuie și să să fie totul cât mai aproape de ce îmi doresc.

testathlon 2017 - 205

 

Jurnal de vacanță – plouă, plouă, plouăăăăă…

„Plouă, plouă, plouă,
Vreme de beţie –
Şi s-asculţi pustiul,
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă…”

Cam așa zicea Bacovia și le cânta Alifantis…

Cert e că din ziua a cincea a vacanței în Austria, ploaia n-a mai vrut să se oprească. Am văzut filme, am filozofat și am luat mașina și ne-am plimbat prin zonă. Am vizitat Salzburg-ul. Mi s-a zis că e foarte frumos. Nu știu dacă era ploaia iminentă de vină (în Salzburg nu ploua în momentul vizitei) sau mirosul de vacă/balegă care se simțea peste tot, dar nu m-a impresionat.

salz

Într-o după masă în care ploaia a stat puțin, ne-am pornit în aceeași direcție: el la alergat, eu la plimbat. Am luat-o singură prin pădure. Am mers câțiva km. Am mâncat cel mai delicios mure. Nu era nimeni. La un moment dat mi s-a făcut puțin frică, dar după ce din sens opus a apărut o alergătoare am prins curaj și am mers mai departe și am și alergat până acasă.

mure

Într-o altă zi am mers să vedem lacurile din jurul Salzburg-ului. Deși am stat multe ore în mașină, peisajele erau foarte frumoase. Am luat-o și pe drumuri lăturalnice care ne purtau prin pădure, pe pășuni. Am luat prânzul pe ponton și lebedele ne-au ținut companie.

lac

Și sâmbătă dimineața, propunerea de a părăsi Austria a fost făcută. Am hotărât să ne întoarcem în țara noastră unde e cald și soare. Am profitat de ultima zi să vizităm cascada Krimml. Cumva știam că e cea mai mare din Europa și am zis să nu o ratăm. Am condus câteva ore pe ploaie, am văzut-o pe ploaie și am condus înapoi pe ploaie. Pe drum am văzut o operă de artă într-un sens giratoriu care mi s-a părut puțin bizară.

krim

Duminică dimineața ne-am trezit devreme, ne-am achitat datoriile, ne-am băut cafeaua și ne-am îmbarcat spre casă. Nu am putut părăsi Austria fără să nu-mi fac o poză cu semnul pentru pietoni (un domn cu pălărie care ține de mână o fetiță) pe care l-am inclus în categoria Bizare…

IMG_20140914_083625…și fără să gustăm un Apfelstrudel în Viena.

IMG_20140914_125515Ploaia ne-a însoțit până în România. Înafară de Viena am mai făcut o foarte scurtă oprire undeva lânga Budapesta ca să îmi fac eu poză cu pădurea de plopi pe care o văzusem în prima zi și la care mi-a fost gândul toată vacanța. De ținut minte: data viitoare când văd ceva ar fi bine să mă opresc atunci să-mi satisfac curiozitatea/plăcerea. Pe drum am constatat, cel mai probabil din cauza ploii, că în foarte multe melodii se găsește expresia „pouring rain”.

plopi

Excursia am încheiat-o duminică, la miezul nopții. În Cluj ne aștepta jumate de lună, mare și portocalie și multe stele. E așa de bine acasă sau mai bine zis, nicăieri nu-i ca acasă.

Câteva concluzii după vacanța în Austria:

– „norii se fabrică în Austria”
– prea multă ordine mi se pare plictisitoare
– ploaia îți induce o stare meditativă
– „Hey, you. Don’t give up, okay?”
– la magazinele Hofer se poate plăti doar cash sau cu card Maestro
– data viitoare trebuie pusă mai multă mâncare de acasă
– data viitoare trebuie mai multă documentare despre țara în care merg
– nu-mi place ideea de a da timpul înapoi pentru a schimba evenimentele. Alegerile trebuie asumate.
– trebuie să învăț să am mai multă răbdare
– piesele traduse în română pot suna foarte amuzant
– „îi la fel, dar mai rar”
– am face bine să nu ne mai plângem așa mult
– aprecierile fac ca lucrurile să funcționeze
– Austria nu mi se potrivește deloc.

Ploaia am lasat-o în urmă pentru moment. Simt că m-am întors schimbată după experiența asta. Vorba cântecului:

So fell autumn rain, washed away all my pain
I feel brighter somehow, lighter somehow to breathe once again
So fell autumn rain, washed my sorrows away
With the sunset behind somehow I find the dreams are to stay
So fell autumn rain

Jurnal de vacanță – Zilele 3 și 4

Anul ăsta voiam un concediu pentru care să nu fac niciun plan. Voiam doar să mă relaxez, să mă odihnesc și să face doar ce vreau și când vreau. Dar, într-o seară în timp ce făceam duș am început un dialog cu mine despre planuri și atunci mi-a venit ideea să merg prin Austria cu bița. Planul inițial era „măreț”. Voiam să fac 1000km în 10 zile. Unul din prietenii mei a acceptat să vină cu mine și, împreună, am stabilit să stăm două săptămâni. Pentru că amândoi facem sporturi ne-am hotărât să combinăm vacanța cu antrenamentele. Cu câteva zile înainte de plecare am primit și planul de antrenament…Nu am fost foarte mulțumită. Am făcut destul de multe antrenamente în ultima vreme, am tras de mine, am traversat Tarnița, am făcut un maraton, un triatlon, au fost multe emoții care nu m-au lăsat să mă odihnesc, așa că simțeam nevoia de odihnă și mi-am propus să fac atât cât simt din lista de antrenamente. 

În a treia zi ne-am pornit cu bițele să explorăm. Am început cu o coborâre lungă și în timp ce roțile se învârteau, în timp ce simțeam răcoarea când treceam pe lângă diverse pârâiașe mă gândeam doar la cât de mult n-o să îmi placă să urc înapoi și la cât de în nesiguranță mă simt mergând pe șosea prin curbe, printre tiruri, în condițiile în care se circula pe o singură bandă și după linia de marcaj nu mai era nimic…nici măcar 10cm…Dar peisajul era foarte frumos: munți, pădure, pășuni, verde, orășele drăguțe 🙂

După 18km și prima urcare am simțit foame așa că ne-am oprit să ne luăm prânzul. Mmmmmm ce sandwich-uri bune am făcut. Am admirat peisajul, am lăsat mâncarea să se așeze puțin și ne-am pornit.

     day34

Imediat am intrat pe o altă șosea și în sfârșit a apărut și o fâșie de asfalt după linia de marcaj pe care puteam să pedalez în siguranță. Siguranță aveam acum, dar aveam și multe urcări. Nu sunt o fană a urcărilor. Am tot luat multe pauze. La un moment dat văd indicator cu Hallstadt – 17km și zic să mergem acolo, dar după încă vreo 5km de urcări cedez și vreau să mă întorc. Fac o paralelă între coborâtul de acum și cel de la început și mă gândesc că am exagerat cu grijile. Drumul înapoi e foarte fain, cu pauze puține și eu mă gândesc „It doesn’t get easier, you just get better/faster/stronger”. Mă opresc pentru o poză și să îmi pun lanțul înapoi.

IMG_20140908_161245

După 60km, ajungem acasă și eu hotărăsc să sar peste alergarea de după biță. Toate urcările m-au obosit și decid să îmi ascult corpul.

Ziua a patra a fost zi de relaxare pentru mine. Am lenevit, citit, uitat la filme, gătit și râs foarte mult. Iar seara ne-a fost îndulcită de gazda noastră care ne-a răsfățat cu prăjitură.

10656454_10202182494837476_886122766_n

Jurnal de vacanță – Ziua 2

După ce am scos bateria din ceasul care făcea prea mult zgomot și am acoperit ceasul de la aragaz care lumina prea tare am reușit să adorm…M-am trezit (mult prea) foarte devreme. Am sperat să pot dormi mai mult dar corpul meu și-a dat deșteptarea pe la 6:30 și eu când mă trezesc, mă trezesc.

Mi-am început ziua cu versuri de la Luna Amară:

„Distante goale ard in soare alb,
Cand mii de umbre ne despart.
Aproape esti, aproape sunt
Mai mult decat o lume-n gand”

M-am îmbrăcat și am ieșit afară să văd unde mă aflu. Afară am găsit munți și multă liniște.

day2

Mi-am luat toate cărțile și pliantele turistice și am ieșit pe terasă să le studiez. Le-am reținut pe cele mai importante pentru mai târziu și m-am pornit într-o alergare de explorare a zonei. În cursa scurtă, de 5km, am găsit căsuțe care mai de care mai drăguțe, pline de flori de toate culorile, tufișuri care acopereau micile delușoare din fața casei și oameni care își plimbau câinii. Eram singură și alergam prin pădure și auzeam doar păsările și era aproape perfect.

La întoarcere am găsit la ușă o foaie cu adresa unui magazin deschis și duminica. Am făcut planul turistic care includea două cascade și o peșteră și am mers la vânătoare de mâncare.

Prima cascadă a fost Liechtensteinklamm. Mie îmi plac mult cascadele. Îmi place sunetul lor și îmi place să simt stropii mici de apă pe pielea mea. E fain drumul până la cascadă. Plătești 4.5EUR și mergi câțiva km de-a lungul râului. La un moment dat apa devine agitată și face mult zgomot care ține până la cascadă. Mi-a plăcut senzația de la întoarcere, când, după o curbă, s-a făcut brusc liniște.

day22

Apoi ne-am îndreptat spre cea mai mare peșteră cu gheață din lume: Eisriesenwelt. Am cam fost cu capul în nori și mi-am lăsat geaca în mașină, iar în momentul în care mi-am amintit eram deja destul de departe și n-am vrut să mă întorc așa că am hotărât să „fiu puternică” și să intru în bluzița pe care o aveam pe mine. Am plătit 22EUR ca să urcăm cu telecabina până sus și să intrăm în peșteră. De acolo mai aveam ceva de mers pe jos, dar peisajul era incredibil.

day23

La intrare ne-au dat niște felinare. Eram ca și piticii din Albă ca Zăpada. Au deschis ușa și un vânt puternic aproape ne-a suflat de pe picioare. Am început să urcăm alături de ghid și din când în când ne opream să ne povestească despre peșteră. Când credeam că peștera se termină, se mai deschidea o galerie. Nu am mai fost de mult suprinsă de așa de multe ori într-un timp așa de scurt. Cam pe la 3/4 din peșteră am început să simt frigul; nu știu dacă din cauză că era mai mare sau deja eram de prea mult timp înăuntru și nepregătită pentru temperatura de acolo. Peștera e impresionantă. Coborârea a fost puțin dureroasă. Deși mi se blocase unul din genunchi am încercat să cobor cât de repede am putut pentru că frigului nu prea îi mai păsa de mine. La ieșire au deschis ușa și un vânt rece ne-a împins din spate. Am ieșit cu nasul roșu, hotărâtă să renunț la cealaltă cascadă. De frig n-am scăpat până nu m-am pus la somn.

Deși prognoza arăta nasol pentru zona Salzburg, am avut parte de o zi foarte caldă și însorită. Mulțumiri responsabilului cu vremea; la cât mai multe zile la fel 😀

 

Jurnal de vacanță – Ziua 1

De obicei am emoții mari înainte de orice eveniment și nu prea reușesc să dorm noaptea. Se pare că de data asta corpul și mintea mea au colaborat pentru a-mi face mai ușor drumul până în inima Austriei, unde urma să îmi petrec următoarele 13 zile. Mă așteptau multe ore de condus așa că somnul era important. Pe lângă somn am primit bonus și o trezire cu jumătate de oră mai devreme, numai bună pentru a nu fi pe grabă.

Ziua a început devreme, pe întuneric, cu o poezie:

„Pornim pe urmă iar
ca două vârtejuri de vară pe drum.
Ne suntem dar pentru dar
şi nu ne mai spunem nicicum.
Ne place să umblăm
ca întrupările fumului,
să încâlcim mătasea pământului
cu ţintele drumului.” (Lucian Blaga)

Am coborât la mașină cu bagaje și bicicletă și mi-am băgat GPS-ul în priză ca să constat că nu se încarcă și am mers să fac plinul și să îmi iau o cafea lungă cu completat paharul cu apă – o blasfemie de cafea cum mi-a zis unul din colegii de birou 🙂 În Oradea am mers la Mall ca să iau un încărcător cu USB în ideea că cel de la GPS era stricat. Am descoperit că era de fapt arsă o siguranță. Cu ocazia asta am aflat că mașina are un panou de siguranțe de diferite feluri și unde acesta se află 😉

day1

Au urmat multe ore de condus prin Ungaria și Austria. Drumul prin Austria mi-a plăcut în mod special: localități cochete, munți, dealuri verzi…frumos tare. Am ajuns pe întuneric în localitatea în care aveam cazarea și m-am luat după GPS-ul meu cu hărți vechi, de prin 2009 și am ajuns pe un drum asfaltat și îngust tare care la un moment dat s-a terminat în curtea unei pensiuni unde petrecerea era în toi. Am avut noroc cu o gagică care știa engleză și mi-a tradus instrucțiunile pentru a ajunge la cazare. Încrezătoare am mers mai departe…prin pădure, pe niște drumuri pline de gropi…și am ieșit la asfalt, dar aici se pare că sistemul de numerotare a caselor are reguli proprii. Am sunat la o ușa și a ieșit un domn. I-am arătat adresa și ne-a arătat direcția. Nu prea am reușit să găsim numărul de care aveam nevoie. Între timp mă sună gazda și constat că nu prea știa multă engleză, dar se pare că totuși avem noroc și domnul de mai sus vine cu mașina și ne face semn să îl urmăm și ne duce până în fața porții unde ne așteaptă gazda.

Ne sunt prezentate apartamentul, terasa, curtea. Ne vorbește, așa cum știe și noi înțelegem așa cum știm, despre card de reducere și despre faptul că duminica nu prea se găsesc magazine deschise…

Nu mai zăbovim prea mult și ne punem la somn 🙂