Category Archives: Vise

Primii pași spre Camino

Nici nu-mi mai amintesc prea multe despre momentul în care visul de a merge pe Camino a început să încolțească. Poate să fi fost la sfârșitul lui 2009, când am citit cartea lui Paulo Coelho, Jurnalul unui mag. A fost în același an în care, pentru prima data, am renunțat la tot ce era familiar pentru a-mi petrece patru luni la multe mii de kilometri de casă. Sau poate să fi fost la sfârșitul lui 2012, când am participat la prezentarea Iuditei Pelea, la Sărbătorește-ți viața. Nu-mi mai amintesc dacă Iudita ne-a vorbit despre Camino atunci. Îmi aduc aminte doar alte împărtășiri de-ale ei. Ce știu sigur e că, în primele zile din 2013, în timp ce Iudita ne povestea la TV despre experiența ei de pe Camino, am luat hotărârea că vreau și eu.

Au trecut de atunci câțiva ani în care m-am gândit la această călătorie, mi-am programat-o și amânat-o de multe ori. De fiecare dată interveneau alte vise sau tot felul de motive.

După ce am petrecut timp împreună cu Iudita la cele două cursuri: Desen cu emisfera dreaptă și Cursul de pictură, visul meu de a merge pe Camino a început să se agite din nou. Așa că, am cumpărat cartea Iuditei, El Camino – Pelerinaj către sine, și împreună cu ea am parcurs cei peste 700 de kilometri. A fost o călătorie frumoasă. Mă bucur că mi-a dat ocazia să o însoțesc cu ajutorul imaginației.

Dar, oricât de mult te-ar îmbogăți experiența altora, cu siguranță nu se compară cu propria experiență. Așa că, am început să îmi pun întrebări: de ce vreau să fac asta? ce cred că o să se întâmple? Credeam că am nevoie de răspunsuri înainte să mă hotărasc. Dar, mintea mea refuza să dea răspunsuri. Știam doar că VREAU. În timp ce citeam mă imaginam pe drum, îmi imaginam reacțiile și parcă o stare de nerăbdare începea să mă acapareze.

Azi e o zi foarte importantă pentru mine. Azi am făcut primii pași ai acestei călătorii, cei mai grei aș zice: azi mi-am completat cererea de concediu și mi-am cumpărat biletul de avion.

O să fie o călătorie pe care o să o fac singură. Pe 10 septembrie, o să mă trezesc foarte foarte devreme, o să îmi iau rucsacul cu strictul necesar, o să las acasă grijile și toate celelalte și o să iau avionul cu destinația finală Pamplona, Spania. Apoi, o să parcurg cei peste 700 de kilometri pe jos și după 33 de zile o să mă întorc acasă, la iubitul meu, la familia mea, la prieteni, colegi, mai bogată în experiențe.

2008

Nu am un scop exact pentru această călătorie. Nu am așteptări, nu vreau să găsesc răspunsuri. Simt doar că vreau să o fac și să mă bucur de fiecare pas și experiența care vine odată cu el.

O să pornesc la drum având în minte următoarele cuvinte din cartea lui Coelho:

“Voința de a crede că viața este un miracol ne permite să asistăm la miracole”.  

Vis în viteză

Avea toate afișele pregătite. Se apropia grăbită de facultate pentru a le distribui când vede că steaguri care anunță moartea cuiva sunt arborate pe clădire. Se întreabă: „oare cine a murit?”  și merge mai departe. O vede pe „ea”, pe obsesia ei din ultimul an. Dar  nu mai arată la fel și trece pe lângă ea fără vreo reacție.

Termină treaba la facultate și grăbește la pas, singură, spre casă. Pe drum se întâlnește cu o fată care îi propune să meargă împreună cu mașina: „minunat, o să mergem împreună doar noi două”. Se urcă în mașina gri și rămâne puțin dezamăgită atunci când constată că la volan era mama fetei. Pornesc la drum și mama conducea cu o viteza amețitoare. Pe jos era gheață și nu putea să se abțină să nu-i repete continuu șoferului să aibă grijă la drum. Toată viteza asta face ca șoferul să nu-și dea seama că ieșise de pe șosea și continua să meargă pe câmp. După o vreme se opresc. Nu știau unde sunt. Îi propune șoferului să folosească GPS-ul.

IMG_3293

Doar un vis

Era așa de mică și totuși putea merge, dar mersul n-a fost de ajuns pentru ea, așa că a început să alerge prin casă. O secundă de neatenție din partea tuturor și deja era la ușă. Alerg spre ea speriată. Între timp, deschide ușa și coboară treptele în alergare și ajunge jos fără să pățească ceva. Răsuflu ușurată. Ieșim împreună afară și alergăm pe stratul subțire de zăpadă. Aleargă repede. O mai țin de mână. O mai las. Începe să fie greu să mă țin după ea. Ajungem la poalele unui munte acoperit de zăpadă. Încearcă să urce pe el, dar alunecă. Nu vrea să se dea bătută și continuă să încerce fără succes. O iau de mână și îi propun să mergem acasă. Se uită tristă la mine și îmi spune: „sus”. O iau în brațe și îmi arată muntele și repetă: „sus”. Ne întoarcem spre casă. În fața noastră merge mama ei. O strigă: „Anda”….

IMG_0445

Îndrăznește să visezi

Am fost mereu o visătoare și nu de puține ori mi s-a spus că sunt cu capul în nori.

Pentru mine visele sunt de trei feluri: subconștiente, conștiente și inconștiente.

10308062_670674066373363_784751573630376403_n

Visele subconștiente

Sunt acele vise pe care mi le amintesc după ce mă trezesc din somn sau uneori pe parcursul zilei. Sunt imagini și povești puse împreună care uneori au sens și îmi pot da informații importante despre lucruri care îmi influențează viața și de care nu sunt foarte conștientă. Uneori sunt acțiuni peste care am trecut cu vederea și ar trebui analizate. Alteori  sunt răspunsuri la întrebări sau poate decizii pe care nu vreau să le accept. Se zice că toți visăm, dar nu toți ne amintim visele. Eu mă bucur că sunt printre cei care și le amintesc. Chiar dacă uneori sunt deranjante, viața e mai interesantă cu ele. Îmi place să îmi petrec câteva minute, după ce mă trezesc, făcând o recapitulare a viselor.

Visele conștiente

Sunt visele care încep cu „vreau”, „îmi doresc” și de obicei sunt lucrurile despre care știu că sunt realizabile: vreau să îmi iau o bicicletă, vreau să vizitez Sarmizegetusa etc. Sunt vise pentru care nu trebuie să depun un efort foarte mare, dar care îmi aduc foarte multă bucurie.

Visele inconștiente

Aceste vise de obicei încep prin critică sau prin admirație și de cele mai multe ori îmi par imposibile. Dar, odată plantate, încep să fie udate într-un mod inconștient ajungând să devină importante și odată pornită pe calea lor și odată ce mi le asum, le transform în vise conștiente și încep să lupt. Atingerea lor îmi aduce o satisfacție foarte mare tocmai din cauză că la început păreau imposibile.

Ca și concluzie, nu contează de unde vin visele. E important să avem vise și să facem totul pentru a ni le îndeplini, să credem în ele și să nu lăsăm pe nimeni și nimic să ne oprească.

 

O găleată cu vise

Îmi place să am vise, să îmi fac planuri, să vreau să am, să vreau să fac și mereu găsesc câteva ceva nou de făcut.

Azi am fost la primul meu meci de fotbal. Îmi doream asta cam de prin 2009, după ce am fost în Seattle la un meci de baseball. Mi-a plăcut la meci. Am fost peste 2000 de oameni, atmosfera a fost foarte faină, galeria a cântat tot timpul. Cei mai mulți dintre oameni erau foarte bine dispuși. Evident au fost și unii care au criticat tot meciul și atunci când toată lumea era în picioare și încuraja echipa de suflet, stăteau supărați de parcă de meciul ăsta ar fi depins viața lor…

Chiar dacă nu am un „Bucket list” fizic, notat pe o bucată de hârtie, am multe lucruri notate în minte pe care mi le doresc.

Mai jos sunt doar câteva:

– să îmi iau hamac

– să îmi iau bicicletă

– să particip la Desen cu emisfera dreaptă

– să termin un half Ironman până la 30 de ani

– să devin Ironman

– să îmi iau rucsacul în spate și să merg să fac voluntariat

– să scriu o carte

– să vizitez India

– să văd aurore boreale în realitate

– să îmi fac o pădure

– să alerg la maratonul din New York

– să fac scufundări

Unele sunt ușor de realizat dar pentru cele mai multe dintre ele e nevoie de curaj, determinare, perseverență și multă muncă. O persoană dragă mie mi-a zis acum mai bine de 2 ani că nu ai să cedezi, ești foarte puternică, eu ți-am mai spus tu ești o luptătoare și întotdeauna ai să învingi, iar viața îți aruncă mereu provocări pentru că destinul luptă cu oamenii puternici”.

Da, sunt o luptătoare și mereu o să lupt pentru fiecare lucru pe care îl vreau. Poate uneori nu știu de ce îmi doresc ceva anume, dar simplul fapt că mi-l doresc îmi ajunge. Poate uneori, atunci când am lucrul pe care mi-l doresc, îmi dau seama că prețul pe care îl plătesc e foarte mare, dar asta nu mă împiedică să continui să lupt și mai mult pentru că eu cred.

În final fiecare obținem lucrurile pentru care suntem dispuși să depunem efort.

1507769_10201269492812996_1478240269_n

 

De ce public

Sunt o persoană deschisă și îmi place să împărtășesc ceea ce simt și experiențele prin care trec. Acum câteva luni cineva mi-a zis că ar trebui să scriu. Era o persoană pe care o cunoșteam de câteva ore. Mi-a zis că am puterea să inspir. M-am îndoit la început că aș avea ce să scriu, dar într-o zi mi-am dorit să fac asta și așa am început să scriu pe acest blog.

Blogul se numește Drumul învingătorului e înainte pentru că ăsta e un slogan pe care l-am adoptat acum foarte mulți ani. L-am găsit în Invitație la vals de Mihail Drumeș, dar îmi place doar scos din context („Dacă mi-ar păsa de suferința pe care o las în urmă și aș căta s-o alin, nu m-aș abate mereu din cale? Prefer să merg înainte! Drumul învingătorului e înainte! Chiar dacă ar călca pe cadavre.„) pentru că eu consider că drumul învingătorului e înainte, dar totul se bazează pe propriile forțe și este alimentat de inspirația celor din jur.

Au trecut 4 luni de la primul articol postat și faptul că primesc mesaje de la cunoscuți sau mai puțin cunoscuți mă bucură și îmi dau încredere. Mai jos e un mesaj primit aseară care mi-a umplut sufletul de bucurie 🙂

„Voiam doar sa iti spun ca ai un blog minunat! Postarile tale ma inspira de fiecare data. E plin cu bucuria de-a trai, de-a incerca, de-a iubi si de-a fi tu insati. Multumesc ca impartasesti cu cei interesati aceste postari frumoase”

Sunt mai multe motive pentru care scriu. Mai sunt sunt câteva într-o ordine aleatoare:

1) pentru că cred că talentul se și cultivă

2) pentru că scrisul e ca o meditație

3) pentru că experiențele și concluziile mele poate folosesc cuiva

4) pentru ca cei care citesc și simt la fel să știe că nu sunt singuri

5) pentru că cred că am un mesaj de transmis.

Pentru mulți probabil ce scriu n-are nicio importanță. Unii sunt probabil curioși ce se mai întâmplă cu viața mea. Iar pentru alții probabil e un motiv în plus să mă eticheteze ca „ciudată”. Îmi asum toate astea și continui să scriu 🙂

4c9720fb6215ab2a69d57738f6d8a1d7

Fără regrete

photo (2)Vreau să îmi trăiesc toate visele, toate dorințele oricât de bizare, prostești etc. ar părea pentru ceilalți. Nu datorez nimănui explicații despre alegerile pe care le fac în ce mă privește 🙂

De 8 ani visez să am părul roșu (as in Eternal Sunshine of the Spotless Mind). În sfârșit am făcut-o. Îmi stă bine? Cui îi pasă? Eu mă simt bine pentru că am obținut ce mi-am dorit.

Am vrut tatuaj, mi-am făcut. Mai vreau unul și o să mi-l fac foarte în curând. O să îmi regret tatuajele? Niciodată. Le fac pentru că îmi doresc foarte mult, pentrutatuaj că înseamnă ceva pentru mine, pentru că  marchează ceva important în viața mea. Cu siguranță o să îmi facă mereu plăcere să mi le admir.

Am viața asta și vreau să mi-o trăiesc ca și cum ar fi tot ce am și singura. Vreau să profit de toate ocaziile, vreau să fac tot ce îmi trece prin cap, vreau să spun tot ce îmi vine și să exprim tot ce simt. Vreau ca atunci când ceva nu-mi mai place să mă îndepărtez pur și simplu. Vreau să cunosc toate persoanele cu care simt că rezonez, vreau să le păstrez în viața mea pe cele care îmi fac sufletul să vibreze, vreau să le zic că îi admir celor care mă inspiră, vreau să mulțumesc tuturor celor care cred în mine.

Nu vreau ca vreodată să mă gândesc „cum ar fi fost dacă…”. Poate pentru unele lucruri e înțelept să aștept, dar știu cu siguranță că o să fac în așa fel să încât îmi îndeplinesc toate visele, oricât de bizare sau grele ar părea ele.

Sunt visele mele și îmi sunt dragi 😀